Ce faci când e pandemie și concertele sunt anulate, evenimentele nu se mai țin și nu ai unde să îți etalezi ținutele? Te îmbraci frumos, îți faci poze și le urci pe Instagram. Cel puțin așa a făcut Selena Gomez, care a ales să promoveze un brand nou apărut pe piață. 

Printre postările în care își promovează intens albumul pe care urmează să îl lanseze, Selena Gomez își face timp și pentru fashion. Artista a pozat pentru un brand de haine nou, iar fotografiile au apărut pe contul de Instagram al makeup artistului ei, Kate Young. Brand-ul pe care îl poartă Selena se numește AZ Factory și este creat de un designer pe nume Alber Elbaz, care a lucrat la casa Lanvin până în urmă cu câțiva ani. 

Selena a purtat câteva dintre creațiile sale, printre care o rochie albă, pe un umăr, dar și o cămașă roz cu steluțe portocalii, care arată mai mult a pijama. Piesele vestimentare costă câteva sute de euro bucata. Ai da banii pe așa ceva?