Pe 29 noiembrie, proiectul ambițios Ajut eu! revine cu o nouă ediție în care românii de pretutindeni au din nou posibilitatea să schimbe destine şi să trăiască emoția binelui. După ce anul trecut, platforma www.ajuteu.ro a adus oameni cu dorințe sau nevoi alături de semeni ai lor care le pot îndeplini şi, astfel, mii de visuri au devenit realitate, a venit vremea ca unele noi să prindă aripi cu ajutorul românilor din toate colțurile lumii, în cadrul galei Ajut eu!, difuzată începând cu ora 14:00, la Antena 1. 

Selly, Cuza de la Noaptea Târziu, Tequila, Andra Gogan, Iuliana Beregoi, Otravă, Fabuloasele Alina Tănasă şi Diana Enciu, Carmen Grebenişan, Nicole Cherry sau Amna sunt doar câteva dintre vedetele care nu au stat pe gânduri şi s-au alăturat şi în acest an campaniei Ajut eu!.  

“Simt o bucurie şi o împlinire foarte mare atunci când pot să ajut pe cineva. Am făcut mai multe astfel de acțiuni până în acest moment, pe multe dintre ele nu le-am făcut publice, pe altele le-am şi afişat, pentru a promova mesajul de a da înapoi, de a ajuta mai departe şi pentru că mi-am dorit să încurajez asta şi în comunitatea mea”, a declarat Selly, care a mai spus: “Am primit la rândul meu ajutor de la oameni necunoscuți. Am întâlnit foarte mulți oameni buni care m-au ajutat fără să ceară nimic la schimb şi le sunt întotdeauna recunoscător!”. 

La rândul lui, Cuza de la Noaptea Târziu nu ezită nicio clipă să spună <Ajut eu!>, atunci când are ocazia: “Pe lângă sentimentul de împlinire pe care îl simt de fiecare dată când reuşesc să ajut pe cineva, îmi provoacă un sentiment inexplicabil de a continua să fac asta. Parcă porneşte un şir de lucruri bune care nu trebuie întrerupt!”, a declarat artistul, completând: “De foarte multe ori am primit ajutor de la oameni necunoscuți, începând de la lucruri mici, care mi-au făcut ziua mai bună, până la capitolul carieră!”.

În acest an, alături de gazdele galei, Alessandra Stoicescu şi Mihai Morar, Dorian Popa va transmite live, timp de 5 ore, din culisele galei-maraton Ajut eu!. Cu vedetele aflate în platoul Ajut eu!, Dorian va vorbi despre experiențele personale în care au avut nevoie de ajutor, despre oamenii care le-au oferit ajutorul într-un moment neaşteptat, dar şi despre lucrurile bune din ultima perioadă, una atipică şi complet apăsătoare pentru întreaga omenire. 

Emoție #deneoprit, noroc #deneoprit, români #deneoprit, acestea sunt coordonatele sub care telespectatorii vor petrece timp de trei zile alături de vedetele Antena 1. Petrecem împreună o zi importantă din istoria României și dăruim aniversarea de 27 de ani de Antena 1 tuturor românilor care își doresc să trăiască emoția binelui.