Cel de-al zecelea sezon Next Star se apropie de final, iar sâmbătă, de la ora 22.00, cei de acasă pot afla cine ocupă ultimul loc în marea finală de pe 17 iulie, la Antena 1. 

Cei mai talentați copii ai României îi vor uimi și sâmbătă, de la ora 22.00, la Antena 1, pe jurații Ștefan Bănică, Loredana și Dorian Popa cu abilitățile lor! De la gimnastică, dans, până la calcule matematice de mare complexitate sau compus poezii, micuții nu se lasă până nu obțin admirația și voturile juraților. ”Este un extraterestru printre noi, e ceva de pe altă planetă!”, va exclama Loredana despre un puști genial, în timp ce o micuță poetă cu o moștenire cultura de familie fabuloasă îi va aminti de prima sa întâlnire cu Cenaclul Flacăra. ”Aveam 13 ani când a venit Cenaclul Flacăra la Onești și m-am înscris la audiții. Când m-au chemat, îmi amintesc că Adrian Păunescu era întins pe o canapea, după ore întregi de reprezentație, cred că îl durea capul. Nici nu cred că s-a uitat cine a intrat, dacă era o fată sau un băiat, doar mi-a spus: ”Hai!”. Eu am început să cânt muzică populară iar când a auzit, a spus: ”În momentul acesta să intre pe scenă!”. Iar pentru mine a fost un moment important, aceea cred că a fost prima mea recunoaștere”, și-a amintit jurata Next Star. 

Cine sunt micuții și cine va ocupa ultimul loc  în marea finală Next Star din cel de-al zecelea sezon, care pune în joc Trofeul Next Star, în valoare de 20.000 de euro, cei de acasă pot afla sâmbătă, de la ora 22.00, la Antena 1.