Chiar dacă filmările iUmor 11 au avut loc în plină vară, jurații au avut parte de un Crăciun petrecut în avans alături de echipa emisiunii și de la care nu a lipsit cântăreața Vlăduța Lupău, după cum se va putea vedea mâine seară, de la 20.00, la Antena 1.

    Moș Crăciun și o crăciuniță, un brad împodobit și colindele Vlăduței Lupău îi vor ajuta pe Delia, Cheloo și Mihai Bendeac să intre în starea de sărbătoare, sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1. Chiar dacă noul sezon s-a filmat în plină vară, jurații au avut parte de o surpriză de proporții când au descoperit decorul de iarnă. Cum au reacționat cei trei, ce planuri își fac pentru sărbători și, mai ales, la ce cadouri se gândesc, cei de acasă pot afla sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1. 

Pentru cel de-al 11-lea sezon, Delia, Cheloo și Mihai Bendeac se vor așeza la masa juriului și se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, dans, teatru, magie sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Nici în acest sezon nu vor lipsi invitații speciali și nici personajele istorice care, indiferent de secolele din care vin, vor demonstra că umorul nu are bariere. 

    Delia, Cheloo și Mihai Bendeac își vor exprima opțiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show. Concurenții din fiecare ediție care au primit minimum doi de „DA” de la jurați, vor putea fi votați de către telespectatori cu ajutorul aplicației gratuite Antena 1, votul începând în timpul ediției respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediții, cel care va acumula cele mai multe voturi, va fi anunțat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

    În noul sezon iMai mult umor, Vlad Drăgulin va urmări tot ce se întâmplă în culisele emisiunii iUmor prin ochii personajului Titi Tiriboi, zis Puiu, un impresar de vedete în vârstă de 74 de ani. Serialul iMai Mult Umor, al cărui protagonist este, va însoți fiecare ediție iUmor și va fi difuzat săptămânal, pe Antenaplay.ro.

    În sezonul 11, iUmor lansează o super colecție de haine pentru cei mai cool admiratori. Hanorace, șepci, căciuli sau șosete cu designuri fresh care sigur vor primi trei THUMBS UP din partea prietenilor, vor fi găsite în exclusivitate pe a1shop.ro, platforma de pe care pot achiziționa produse utile create pentru fanii celor mai urmărite emisiuni ale stației!