Duminică, la ceas aniversar, în anul în care românii au demonstrat că sunt #deneoprit atunci când vine vorba să întindă o mână de ajutor, Antena 1 le aduce trei zile cu program special de sărbătoare, în care vor avea din nou ocazia să spună “Ajut eu!”. Începând cu ora 10, echipa celui mai îndrăgit matinal, Neatza cu Răzvan şi Dani, le-a pregătit telespectatorilor o ediție specială, de sărbătoare, din care nu vor lipsi jocuri dintre cele mai haioase, voia bună, interpretări live ale unor invitați de colecție, dar şi preparate alese, în spiritul sărbătorii româneşti.

Loredana va susține un super recital live alături de colegul său de juriu X Factor, Florin Ristei. Lor li se vor alătura Elena Gheorghe, Ana Baniciu şi Raluka, dar şi Adda şi soțul ei, Cătălin Rizea. Nume mari din sportul românesc vor spune prezent în platoul Neatza, într-o ediție de colecție a matinalului. Adrian Mutu, Mihaela Buzărnescu, Alexandra Dulgheru şi Monica Niculescu vor ieşi la joc şi joacă alături de Răzvan şi Dani. Întregul moment va putea fi urmărit duminică, de la 10:00 pe Antena 1. 

Luni, de Sfântul Andrei, de la ora 08:00, distracția continuă în platoul Neatza cu Răzvan şi Dani. Încă de la primele ore ale dimineții, haioşii matinali vor scoate la iveală toate vedetele care cred în spirite, farmece, deochi sau care se închid în casă într-o zi de 13. 

Emoție #deneoprit, noroc #deneoprit, români #deneoprit, acestea sunt coordonatele sub care telespectatorii vor petrece timp de trei zile alături de vedetele Antena 1. Petrecem împreună o zi importantă din istoria României și dăruim aniversarea de 27 de ani de Antena 1 tuturor românilor care își doresc să trăiască emoția binelui.