Anul 2021 se anunță unul excelent pentru gameri. Lista de jocuri care urmează să apară anul acesta este una destul de generoasă și suntem siguri că aștepți cu sufletul la gură măcar un joc din lista de mai jos. 

Nu te mai ținem în suspans, astea sunt jocurile care te vor ține lipit de computer sau de consolă în 2021:

Hitman 3. După ce ai fost cucerit de primele două părți, în 2016 și 2018, Hitman 3 promite să ducă totul la next level. Jocul apare pe 20 ianuarie și va fi disponibil pe PS4, PS5, Xbox One, Xbox Series X|S, Switch, Stadia și PC. 

Far Cry 6. Programat inițial să apară în februarie, lansarea a fost amânată pentru o dată ulterioară. Producătorii nu au anunțat încă o zi oficială, dar cert este că în 2021 vom avea Far Cry 6. Acțiunea se va petrece în Cuba, iar jocul va fi disponibil pe PS4, PS5, Xbox One, Series X|S, PC, Google Stadia și Amazon Luna.

Prince Of Persia: The Sands Of Time. Acesta este un remake pentru fanii nostalgici ai jocului. Apărut inițial în 2003, pentru a fi jucat pe PlayStation 2, jocul a fost reinventat acum, în varianta pentru computer, Xbox One și PS4. 

Gran Turismo 7 va apărea în varianta pentru PS5 anul acesta. 

Resident Evil Village aka Resident Evil 8. Încă nu se știe data oficială când va apărea, dar va fi disponibil pe PS4, PS5, Xbox One, Series X|S și PC.