De ziua ei, pe 29 noiembrie, Antena 1 sărbătoreşte în familie, motiv pentru care gașca de la Neatza cu Răzvan și Dani va sărbători zilele speciale în platoul ce le-a devenit ca o a doua casă, încă de la prima oră a dimineții, alături de telespectatori. În stilul Neatza, Răzvan, Dani, Ramona, Ristei, Oprişan, Bianca, Nicolai Tand, Vlăduț, Cătălin Rizea, Cuza, Diana Munteanu şi simpatica Ilona, toți vor fi prezenți la aniversarea Antena 1, într-o ediție specială de sărbătoare. 

„Vom avea un moment-parodie Chefi la Cuțite by Răzvan şi Dani, chiar sub ochii chefilor, iar alături de noi vor veni şi câştigătorii Asia Express, cu dezvăluiri în premieră din cadrul show-ului. Nu ne dăm la o parte nici de la a construi în platou provocările celebre care vor culmina cu deliciosul tort aruncat în față.  Şi vom merge, desigur, şi în Poiană ca să aratam cum petrec, la munte, românii care sunt în minivacanța de 1 Decembrie şi care ne vor ura în direct de ziua noastră!”, a declarat Dani Oțil. 

Pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, Neatza îi va sărbători pe cei peste 850.000 de români care îşi celebrează numele şi le vor arăta telesopectatorilor, live, cum petrec aceştia, dar şi ce obiceiuri urmează pentru noroc si bunastare. Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz”, aşa că gaşca matinalului se va întrece în probe pentru a-l desemna pe cel mai viteaz din platou. Şi pentru că este dezlegare la peşte, echipa le va arăta telespectatorilor cum arată un festin pescăresc, în toată regula. Totodată, pentru că usturoiul e vedeta sărbătorii de Sfântul Andrei, va fi pus în valoare de către Nicolai Tand şi Vlăduț, în vreme ce reporterii emisiunii vor transmite live din diverse locuri din țară, unde este sărbătorit Sfântul Andrei. 

Sărbătoarea va continua în platoul Neatza cu Răzvan şi Dani şi miercuri: „De 1 Decembrie spunem, în direct, <La mulți ani, România!> şi continuăm petrecerea alături de artiştii care ne vor trece pragul. Vom găti tradițional, căci cei mai iscusiți bucătari se vor întrece, în direct, în preparate tradiționale. Vom încinge grătarele în diverse locații şi vom găti fasole la ceaun pentru toți pofticioşii. Mergem şi la conac, unde ne vom bucura de sărbătoare ca pe vremea boierilor de altădată, dar şi în piață, la Obor, unde celebrii mititei vor aduna românii împreună la masa de Ziua Națională. Pentru că de 1 Decembrie, la Neatza, gătim şi petrecem româneşte!”, a declarat Răzvan Simion. 

De-a lungul timpului, îndrãgita echipã a matinalului a făcut emisiunea de la mare sau de pe pârtia de schi, a transmis de pe apã sau din aer, au locuit o sãptãmânã într-un mall în scopuri caritabile şi şi-au transformat platoul emisiunii în cele mai spectaculoase decoruri, ori de câte ori au avut ocazia. Printr-o desfășurare incredibilă de forțe, au reuşit chiar  să construiască un platou excepțional în unul din cele mai spectaculoase locuri din Europa, o insulă în inima Deltei Dunării, inclusă de UNESCO în circuitul rezervațiilor mondiale ale biosferei, marcând astfel o nouã premierã în televiziune, sau au transmis live din cel mai mare centru logistic din Sud-Estul Europei.