Oficial, a venit vara. Chiar dacă după temperaturile de afară nu s-ar zice, din punct de vedere calendaristic a început sezonul costumelor de baie, al pălăriilor și al ochelarilor de soare. Și dacă tot vorbim despre accesorii, probabil știi deja că în fiecare sezon sunt câteva piese must-have, pe care le vezi peste tot și pe care ajungi, inevitabil, să ți le dorești și tu. 

În materie de ochelari de soare, regula este destul de simplă: fiecare poartă ce îi place și ce îi vine bine. Nu pe oricine avantajează o pereche de ochelari supradimensionați sau o pereche de ochelari aviator, de exemplu. În funcție de conformația feței, de trăsături și de gusturi, fiecare persoană are un model de ochelari de soare care i se potrivesc și la care apelează de fiecare dată. Însă dacă ești genul care colecționează astfel de accesorii și care poate purta aproape orice model, fără să arate ciudat, atunci avem o sugestie pentru tine. Unul dintre cele mai populare modele de ochelari de soare care se poartă vara aceasta este cel cu lentilă închisă la culoare și ramă albă, contrastantă. Delia și Inna au câte o astfel de pereche și amândurora le stă extrem de bine cu ei. 

 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by INNA (@inna)

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Delia (@delia)

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Delia (@delia)