La un singur pas de a ajunge în finala Asia Express - Drumul Împăraților, Lidia și Estera Buble au părăsit cursa celui mai dur reality-show, după o semifinală plină de adrenalină, în Israel. Surorile au adunat doar un cufăr de-a lungul etapei, însă la finalul ediției piatra roșie ascunsă în cutie le-a decis soarta în competiție. Lidia și Estera s-au despărțit de colegii de cursă cu lacrimi în ochi, dar cu zâmbetul pe buze: ”Este cel mai neașteptat deznodământ. A fost cea mai frumoasă aventură a vieții noastre, cea mai mare nebunie pe care am ales să o facem împreună. Este atât de frumos ce se întâmplă în Asia Express, încât nu poți să spui că există ceva ce nu ne-a plăcut. Aici mi s-a reconfirmat că omenia este cea mai importantă în viața asta”, a spus Lidia Buble. 

”În Asia Express am învățat că există oameni simpli care te primesc în casa lor cu cea mai mare dragoste. Eu în ultimii zece ani nu am plâns atât de mult cât am plâns în acest show. Sunt fericită că am trăit cu Lidi cele mai faine momente și am fost prin cele mai frumoase locuri împreună”, a adăugat Estera. 

Telespectatorii au urmărit în număr foarte mare cea mai nouă ediție Asia Express – Drumul Împăraților, emisiunea impunându-se ca lider detaşat de audiență, atât la nivelul publicului comercial, cât şi la nivelul publicului din mediul urban. 

Conform datelor oferite de Kantar Media, la nivelul publicului comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, Antena 1 a fost lider cu o medie de 8.8 puncte de rating și 29% cota de piață, fiind urmată de Pro Tv cu 6.2 puncte de rating și 20.4% cota de piață. Şi la orașe, Asia Express – Drumul Împăraților a fost lider de piată cu o medie de 8.1 puncte de rating și 20.3% cota de piață, în vreme ce Pro Tv se clasa pe locul al doilea cu 5 puncte de rating și 12.5 procente din cota de piață. Şi la nivel national, în intervalul de difuzare Asia Express – Drumul Împăraților, 20:25 – 00:05, Antena 1 a fost întâia opțiune a telespectatorilor, cu un rating mediu de 7.1 puncte şi 17.9% cota de piață. Pozitia secundă a fost ocupată şi de această dată de Pro TV, cu 5.9 puncte de rating şi 14.9% cota de piață. În minutul de aur, 21:45, peste 1.5 milioane de telespectatori urmăreau Aventura Asia Express – Drumul Împăraților. 

Miercuri seară, în semifinala sezonului 4 Emi și Cuza au reușit să își securizeze locul în competiție și s-au clasat pe primul loc, la finalul unei zile care i-a încercat din toate punctele de vedere. Mihai și Elwira Petre au trecut prin mari emoții din cauza celor două cufere cu nestemate, însă pietrele verzi i-au ajutat să rămână în competiția celui mai dur reality-show: ”Nici nu am putut să ne bucurăm la prima piatră verde, pentru că știam că mai avem o cutie. Așteptam să cadă ghilotina. Când am văzut piatra roșie la Lidia și Estera simțeam doar că îi sunt recunoscător Elwirei pentru tot parcursul nostru, pentru că am făcut o echipă bună. Nu ne-a venit să credem. Am ajuns în finala Asia Express!”.