Iulia Albu, Nea Mărin şi Jean de la Craiova sunt primele surprize din juriul Splash! Vedete la apă

 

                          Iulia Albu, Nea Mărin şi Jean de la Craiova sunt primele surprize din juriul celui mai răcoritor show al verii, Splash! Vedete la apă, ce va avea premiera în curând, la Antena 1. 

Aflată pentru prima dată în juriu într-un show de o asemenea anvergură, criticul de modă Iulia Albu mărturiseşte: „Sunt onorată să fac parte din acest proiect şi totodată să îmi fac “botezul” oficial în cadrul Antena 1, poate nu întâmplator cu Splash! Vedete la apă.  Sunt destul de sigură că nu trebuie să punctez costumele de baie, dar nu pot să promit că mă voi abține 100%!”, a declarat amuzată aceasta, pentru ca mai apoi să completeze: „Voi fi foarte atentă la partea de entertainment pe care o va aduce fiecare concurent show-ului şi mă voi asigura că voi fi cât mai obiectivă şi că voi puncta cât mai echidistant evoluțiile, asta vă pot promite! Atitudinea va conta şi ea mult în nota finală! Vara asta facem valuri la Antena 1! Fiți cu ochii pe noi!”. 

Fost concurent în cadrul acestui show, Jean de la Craiova ştie exact ce să urmărească şi le-a pregătit şi câteva ponturi concurenților din acest sezon: „Eu le spun doar atât, din prima zi când ajung la bazin să cerceteze tot, să urce la trambuline, să se obişnuiască bine cu înălțimea, să privească de multe ori înainte să încerce să sară, ca să îşi învingă orice teamă! Pentru că sigur vor exista concurenți care la trambulina de 10 m se vor apropia uşor de margine, întocmai ca Mr Bean!”. Obişnuit cu antrenamentele cu antrenorii, cu munca de echipă de la Splash! Vedete la apă, Jean spune despre el: „Voi fi dur ca jurat, cu siguranță, pentru că acolo nu te joci, nu ții cont de prietenie! Desigur, spun asta acum ca să mai aud şi eu o dată!”, a mai glumit artistul. 

Iubitor al sporturilor de apă şi un împătimit al mişcării, în general, Nea Mărin ştie exact ce va urmări în detaliu la concurenții acestui sezon: „Voi puncta săriturile cele mai adevărate, pentru că întocmai ca în dans, unde avem piruete, la sărituri avem şuruburile. Duplu şurub, triplu şurub, însă dacă lipseşte piulița numită creativitate, nu e ce trebuie!”, a declarat acesta. „Ca jurat nu voi fi neapărat dur, dar voi fi, cum mă ştiți, foarte corect! Cine sare perfect, va primi notă bună, cine nu, are de aşteptat!”, a mai glumit Nea Mărin. 

Zeci de personalități, care activează în domenii cu totul diferite, îşi vor demonstra abilitățile în privința săriturilor în apă, dar, mai ales, vor încerca să-și testeze limitele și să-și învingă temerile, în cel mai nou sezon al emisiunii Splash! Vedete la apă!. În fiecare săptămână, concurenții vor parcurge antrenamente istovitoare alături de instructori pentru a-și face curaj să sară de pe platformele de 3, 5, 7 sau chiar și 10 metri ale unui bazin olimpic. 

            Jurații vor fi cei care vor nota curajul și evoluția în concurs, dar vor ține cont și de impresia artistică și de partea tehnică a săriturilor, iar fiecare va acorda o singură notă pentru fiecare concurent. 

            La finalul fiecărei ediții, cel mai curajos concurent și autorul celei mai spectaculoase sărituri va fi ales de membrii juriului pentru a se califica în marea finală a celui mai răcoritor show al verii. Cine sunt vedetele care se vor lăsa pe mâna campionilor într-ale săriturilor şi ce salturi vor alege acestea să facă, telespectatorii pot afla în curând, la Antena 1!