Adele a împlinit 33 de ani și a postat pe Instagram câteva fotografii cu ea. Artista s-a afișat naturală, fără machiaj și fără filtre, și i-a cucerit pe cei care o urmăresc acolo. 

Adele a trecut printr-o mulțime de schimbări în ultima perioadă, iar cea mai mare dintre ele a fost divorțul de tatăl copilului ei, care s-a finalizat recent, după un proces lung. Artista și fostul ei partener au stabilit custodie comună pentru fiul lor, iar ea și-a luat angajamentul să nu compună melodii despre mariajul lor. Așa că fanii care așteptau cu sufletul la gură să afle dintr-o piesă motivele despărțirii vor fi, probabil, dezamăgiți. Artista a trecut peste și are deja o nouă relație. Presa britanică a scris că Adele formează un cuplu cu unul dintre prietenii săi din copilărie, dar au decis să își țină relația departe de ochii curioșilor. 

#PartyAnimal. Adele a apărut pentru prima dată în public după divorț. A atras toate privirile la un party restrâns

Cântăreața tocmai a împlinit 33 de ani și a marcat momentul cu trei fotografii postate pe Instagram. Adele nu a fost foarte activă în ultima vreme acolo, așa că imaginile i-au bucurat pe cei care o urmăresc pe Insta. Adele apare într-o fotografie fără niciun pic de machiaj, dar cu un zâmbet cuceritor pe chip, iar în alta pare că dansează. Cei care o urmăresc au vrut să știe dacă pozele reprezintă un indiciu cu privire la un nou album semnat Adele, dar artista nu a dat un răspuns în acest sens. Cu toate acestea, materialul discografic la care a lucrat în ultimii ani ar urma să apară în toamna acestui an, potrivit chiar lui Adele, care a dat vestea recent, la nunta unor prieteni. 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Adele (@adele)