După ce Ariana Grande și J Balvin au avut propriile skin-uri în jocul Fortnite, a venit rândul Deliei să se transforme în personaj de joc video. Artista a intrat în pielea lui Moco, un personaj feminin super-popular, protagonistă în jocul de mobil Free Fire. 

Delia este o artistă cameleonică și profită de fiecare ocazie pe care o are pentru a aborda look-uri noi sau pentru a intra în pielea a diferite personaje, fie că sunt reale sau ficționale. Așa s-a întâmplat și acum, iar artista noastră s-a transformat în Moco, personajul feminin din jocul Free Fire. Delia a renunțat, pentru câteva ore, la părul jumătate șaten, jumătate blond, și a purtat o perucă în nuanțe de mov, verde și bleu, cu dread-uri, exact ca personajul din joc. 

Artista a avut alături o echipă întreagă de stiliști care au lucrat atent la fiecare detaliu, pentru ca asemănarea cu personajul din joc să fie cât mai fidelă. Peruca a fost cea care le-a dat cele mai mari bătăi de cap hair styliștilor, care au lucrat cinci zile și cinci nopți pentru a obține rezultatul dorit. Au folosit cabluri de încărcătoare, pe care le-au înfășurat în metri întregi de extensii colorate. În ceea ce privește make-up, Delia l-a avut alături pe unul dintre cei mai apreciați make-up ariști de la noi: Alexandru Abagiu, care a avut grijă ca fiecare detaliu de pe tenul artistei să se potrivească cu imaginea originală a personajului.