În această seară, de la 22:15, la Antena 1, telespectatorii vor putea urmări finala sezonului 10 X Factor și totodată vor putea decide prin vot cine este cel care va pleca acasă cu premiul de 50.000 de Euro și titlul de câștigător X Factor 2021.

X Factor 10 este pe sfârșite, iar Bryana Holingher, Andrei Duțu, Nick Casciaro și Jomajii sunt pregătiți să dea tot ce au mai bun pentru a câștiga admirația publicului. Având în vedere că cei patru jurați Loredana, Delia, Ștefan Bănică și Florin Ristei nu vor avea decizia finală, câștigătorul celui de-al zecelea sezon X Factor va fi ales exclusiv de către public, prin SMS la 1313. Mentorul Ștefan Bănică spune despre Andrei Duțu că ”nu există concurent care să se fi regăsit în acest concurs așa cum a făcut-o el” și că ” X Factor este pentru Andrei o întoarcere la rădăcini”. Duetul pe care cei doi l-au pregătit pentru această seară este în limba română și va marca întoarcerea lui Andrei în România după 6 ani de trăit în străinătate. Conexiunea pe care membrii Jomajii au simțit-o cu Delia se va transpune și în alegerea muzicală pe care aceștia au făcut-o pentru astăzi. ”Nu a fost o problemă să alegem ce vom cânta pentru că gândim la fel și ne place să fim actuali. În seara asta avem un concert!”, a declarat Delia despre momentul duetului. Marea pasiune a Loredanei pentru musical-uri se va transpune în momentul pe care aceasta îl va susține alături de Nick Casciaro. „Când mi-a arătat cum dansează la <Sanie cu zurgălăi> am știut că voi alege un cântec pe care să dansăm și să facem sincroane. Eu sunt foarte fericită cu alegerea mea!”. Pentru Florin Ristei, grupa fetelor a fost o provocare în acest sezon, dar despre concurenta sa din finală, Bryana Holingher, acesta a afirmat: ”Am înțeles foarte puțin din ce înseamnă să fii tată, cum ar trebui să te porți, cum ar trebui să fii mai diplomat, nu așa direct. Bryana a rezistat cu brio stilului meu”. Piesa pe care cei doi au pregătit-o pentru finală este o dedicație celor care au pierdut pe cineva  drag în ultimii doi ani.

Momentele solo ale celor patru finaliști, duetele cu mentorii și duetele cu invitații speciali, Lora, Super 4, Dinu Iancu Sălăjanu și Zanni, pot fi ascultate în această seară, de la 22:15, la Antena 1. Astăzi este rândul telespectatorilor să își aleasă favoritul. Câștigătorul marii finale X Factor sezonul 10 va fi ales exclusiv prin vot la 1313 cu textul ”Andrei” pentru Andrei Duțu, ”Bryana” pentru Bryana Holingher, ”Nick” pentru Nick Casciaro sau ”Jomajii” pentru trupa Jomajii.