Macklemore este în culmea fericirii. Artistul a devenit tată pentru a doua oară, după ce soția sa, Tricia Davis, a născut în secret, o fetiță! Evenimentul s-a întâmplat în urmă cu o lună, însă cei doi au ales să savureze momentul în familie.

Rapperul de 34 de ani, câștigător al unui premiu Grammy, a declarat într-un interviu cu Nathan O'Reilly și Nick Karkazis, din Dublin, că a petrecut Ziua Sfântului Patrick "în spital, cu noua mea fiică, care sa născut chiar înainte de Ziua Sfântului Patrick".

Macklemore și Tricia mai aveau o fetiță, pe nume Sloane Ava Simone Haggerty. Numele celei mici nu a fost dezvăluit deocamdată. De altfel, cuplul a anunțat și nașterea, dar și căsătoria, cu o întârziere de peste o lună. Cei doi s-au logodit în 2013, după 7 ani de relație, și s-au căsătorit în 2015 - când a venit pe lume și primul lor copil.