Tensiunea crește la Stand-Up Revolution, singura emisiune televizată de stand-up din România, la care, în această seară, se vor desemna primii finaliști – după ce aseară, echipa lui Teo a trecut prin etapa battle-urilor. Juratul Stand-Up Revolution și-a provocat concurenții la duel, alcătuind perechi surprinzătoare de adversari – din generații diferite, începători sau experimentați. În urma confruntărilor de aseară, Teo intră în semifinală cu o echipă alcătuită din: Mădălin Cârje, Gabriel Toader, Mahmoud Chaher, Ioana Luiza Ghiță și Dan Țuțu.

La rândul sau, Dan Badea continuă lupta pentru marele premiu de 20.000 de euro cu următorii cinci semifinalisti: Fares, Hector Ayala, Wu Jia Qui, Alex Dobrotă și Andres Fajngold. Concurenții lui Costel care au ajuns până în această etapă sunt: Paul Szabo, Sașa Ciobanu, Alexandru Banciu, Kobe și Hannah Becker. Iar Vio îi aliniază la startul semifinalei pe: Sergiu Mirică, Tavi Perțea, Eduard Radoiu, Claudiu Popa și George Țintă.

În seara aceasta, distracția va continua cu unele dintre cele mai aprige bătălii comice. Perechile care se vor duela în semifinale vor fi alese prin tragere la sorți: Ilona Brezoianu este responsabilă cu extragerea numelor juraților, iar Șerban Copoț este cel care extrage numele concurenților din echipa fiecăruia, câștigătorii confruntărilor fiind aleși tot prin votul publicului din sală. Iar sorții nu favorizeazăniciun jurat, aducând în scenă dueluri foarte strânse, în urmă cărora fiecare dintre cei patru grei ai comediei riscă să piardă concurenți pe care miza să câștige marele premiu. De data aceasta, cele mai mari emoții vor fi, însă, tot pentru Teo. Dacă aseară declara fericit: “Am intrat în semifinală cu cinci oameni în care am maximă încredere”, în seara aceasta, planurile lui sunt date peste cap: “N-o să mint. M-am enervat. A pornit foarte bolovănos drumul ăsta pentru mine. Nu mă așteptam. E o mare nedreptate!”. Ce probleme va întâmpina Teo și cine sunt primii finaliști Stand-Up Revolution telespectatorii vor vedea în această seară, la Antena 1, de la 20:00.