Vara parcă ai mereu chef de făcut poze pentru Facebook sau Instagram, indiferent că pleci în vacanță sau că o arzi la terase sau prin parcuri cu prietenii. Vrei mai multe like-uri? Asigură-te că pozele tale chiar merită.

TOP 10 cele mai apreciate fotografii de pe Instagram din 2015

Uite 7 trucuri care te vor ajuta să arăți beton în fotografii şi să aduni like-uri ca vedetele. Bine, aproape ca ele, dar înțelegi tu ideea!

Pune pe cineva să îți facă pozele

De preferat pe cineva care chiar se pricepe sau înțelege ce vrei tu să spună poza aia. Sau măcar care să ştie să fixeze cadrul, ca să nu te trezeşti doar cu fotografii blurate din fabricație. După aia trebuie doar să spui "Cheese", "brânză" sau ce vrei tu şi să te simți bine.

Foloseşte o aplicație "self timer"

Mai ales dacă preferi să te fotografiezi singur/ă, e ca şi cum ai reinventa roata :)

Alege lumina potrivită

"Cheia" pentru o fotografie reuşită e lumina. Trebuie să ştii să te joci cu ea şi să eviți să o ai în spate când îți faci poze. Bine, dacă vrei să ți se vadă şi fața. Dacă nu, poți să te mulțumeşti cu un contre-jour. Ideală e lumina albă naturală, dar te descurci tu, dacă vrei poze reuşite. Ai grijă la lumina dimineții. E înşelătoare şi s-ar putea să te alegi cu ceva poze "arse".

Găseşte-ți cel mai bun unghi

Îți place să faci selfie? Atunci experimentează până găseşti unghiul care te avantajează cel mai tare. O să ştii când l-ai găsit pentru că o să fie poza aia care nu îți mai scoate în evidență fruntea sau nasul, ci reprezintă echilibrul perfect. Baftă!

Alege zona pe care vrei să o scoți în evidență

Dacă ai smartphone, o poți face foarte simplu, cu o atingere de ecran. Camera va focusa pe zona respectivă şi... the job is done!

Nu poza prea mult

Posturile studiate şi pozele lucrate sunt beton, dar nimic nu se compară cu una care este sau pare naturală. Relax şi la treabă!

Cu alb-negru mergi la sigur

Dacă nu ştii prea bine cum să faci toate chestiile de mai sus, mergi pe poze alb-negru. Sunt mult mai puțin pretențioase şi doar tu o să ştii ce nu e perfect în ele.