Când eşti într-o relație care simți că nu mai merge şi te întrebi dacă "asta a fost tot", s-ar putea să fie aşa sau doar să fie o perioadă mai dubioasă. Ladies, pentru că ştim că vă cam place să vă uitați după semne, avem câteva după care vă puteți da seama dacă iubi e sau nu la un pas să vă dea papucii.

TOP 10 lucruri DUBIOASE care fac o relație BETON

P.S. Sunt valabile şi pentru tipii care sunt atenți la detalii ;)

Îşi schimbă comportamentul

OK, ăsta nu e neapărat un semn rău, că oamenii se mai shimbă din când în când. Dar poate fi un semn că are nevoie de o schimbare. Priveşte cu atenție şi la alte detalii şi sigur o să te prinzi dacă şi tu te numeri printre lucrurile pe care vrea să le schimbe. Dacă schimbarea față de tine e în rău, poate n-ar strica să discutați despre asta. Măcar să ştii cum stai. Dacă schimbările nu au legătură cu tine, go with the flow. S-ar putea să aibă nevoie de ele, iar dacă i le reproşezi s-ar putea să te schimbe pe tine.

Vorbiți mai puțin

Nu neapărat şi mai rar, dar... mai puțin. Ştii teoria cu comunicarea care stă la baza unei relații reuşite? E pe bune! Când lucrurile scârțâie în compartimentul ăsta, se extind şi în alte zone ale relației, iar de aici până la despărțire nu mai e mult. Pentru că până la urmă tu te vei sătura să nu discute cu tine decât puțin spre deloc şi fie vei face o scenă, fie vei pleca (e şi ăsta un mod de a da papucii!).

Se simte mai bine fără tine sau când nu sunteți singuri

Sună aiurea? Păi chiar e! Şi e trist când vezi că iubi nu se mai bucură de compania ta. Ce să faci? Vezi dacă poți să repari ceva, iar dacă nu, mai bine vă despărțiți prieteni decât să ajugeți să nu vă mai suportați.

7 lucruri pe care tipele le cred COOL într-o relație, dar nu prea sunt

Bateți pasul pe loc

Tu te gândeşti deja ce veți face peste câteva luni şi îți dai seama că o faci doar tu? Sau nu primeşti nimic înapoi când spui "te iubesc"? Poate ar fi bine să te mai gândeşti cu planurile alea "în doi"...

Aveți mereu planuri diferite

Nu mai reuşiți să mergeți nicăieri împreună de la o vreme? S-ar putea să nu fie doar o coincidență, aşa cum îți place să crezi.

Sexul e tot mai rar şi tot mai banal

Rutina apare inevitabil într-o relație şi nu fiecare seară trebuie să fie super hot. Dar când unul dintre voi pare mai degrabă absent din poveste şi o face ca pe un job oarecare, s-ar putea să fie totuşi o problemă. Care se întinde şi în alte zone ale relației. Dacă stați încă bine la comunicare, încercați o discuție. S-ar putea să fi concludentă, chiar dacă mulți ar spune că sexul se face, nu se povesteşte.