Cea mai îndrăgită emisiune de umor din România se apropie de finalul celui de-al unsprezecelea sezon. Duminică, 26 decembrie, în marea finală de la ora 20.00, telespectatorii vor putea alege câștigătorul ”iUmor” din acest sezon!

După 12 ediții pline de umor, pe parcursul cărora Delia, Cheloo și Mihai Bendeac au avut de jurizat numere extraordinare ale unor concurenți veniți din întreaga lume, cei trimiși în finală datorită votului telespectatorilor sunt Claudiu Medeș, Stevo Joslin, Octavian Man, Kiara Firan, Zamfir Silaghi, Petre Roman, Valentin Andrieș, Mădălin Ghioc, Tudor Costina, Virgil Ciulin, dar și Teodor Stroe, concurentul care s-a alăturat în urma câștigării semifinalei de săptămâna trecută.

Finala iUmor din acestă duminică se anunță a fi una interesantă atât din punct de vedere al conținutului adus de cei unsprezece concurenți, cât și din prisma reacțiilor celor trei jurați. Vor fi numere care vor readuce la viață jurații emisiunii, care vor bucura, supăra și enerva, totul de dragul umorului. Finala ”iUmor” este înregistrată, însă votul telespectatorilor se va face live, după ce fiecare dintre finaliști își va prezenta numărul pregătit. Dacă în audiții aceștia aveau nevoie de două dintre voturile juraților pentru a ajunge la votul celor de acasă, în marea finală concurenții trebuie să îi convingă pe toți trei, altfel vor fi eliminați din competiție. Publicul telespectator va putea alege marele câștigător al premiului în valoare de 20.000 de euro, prin SMS la 1313, după ce Șerban Copoț și Dan Badea vor anunța startul votului.