Pentru ca un trend să facă ravagii, este de ajuns ca un model cunoscut la nivel internațional să facă primul pas. Este și cazul Bellei Hadid, modelul care a defilat pentru Thierry Mugler și care a atras toate privirile purtând o pereche de blugi atipici.

Toate evenimentele s-au mutat în online, așa că industria fashion a făcut un pas mare și a decis că este momentul să mute celebrele defilări la un click distanță. Din ce în ce mai mulți creatori au îmbrățișat această idee, iar unii dintre ei deja au și bifat primul runway. Este și celebrului Thierry Mugler, designerul care a asigurat multe dintre ținutele familiei Kardashian pentru MET Gala și nu numai. 

Thierry a creat piese statement pentru sezonul primăvară/vară, iar unele dintre cele mai bine cotate modele au defilat pentru el. Bella Hadid și Irina Shayk au făcut un adevărat spectacol la defilarea online, dar de departe cei care au atras atenția au fost blugii creați de designer. Mugler este pe cale să pornească un nou trend cu blugii decupați la spate cu model și completați cu material de piele.

Trendul nu face ravagii doar în afară, ci și la noi. Alina Eremia este printre primele care și-a achiziționat celebra pereche de blugi pe care se bat toate fashionistele. Artista a scos din buzunar pentru mult râvniții blugi peste 490 de euro.

Cui îi stă mai bine?

 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Alina Eremia (@alinaeremia)