Mulți artiști își schimbă sau prescurtează numele real, atunci când aleg cum să se prezinte fanilor. Puțini știu ce scrie, de fapt, în buletinele lor, sau ce alte prenume mai au, în afară de cele cu care îi cunoaștem noi.

Este și cazul Andrei, pe care o cheamă, de fapt, Alexandra în buletin. Și asta nu e tot: artista mai are un prenume - Irina. Așadar, atunci când este nevoită să completeze un act oficial cu numele ei complet, va scrie Alexandra Irina Măruță, pentru că așa o cheamă în buletin. Pe 30 august se sărbătorește Sfântul Alexandru, iar în familia Andrei este prilej multiplu de sărbătoare: ea, băiețelul ei, David, fratele și tatăl ei - toți poartă numele de Alexandru.

 

Andra se laudă cu una dintre cele mai tari piese lansate în 2021. Colaborarea cu băieții de la 3 Sud Est le-a adus 45 de milioane de vizualizări în șase luni de zile, and still counting. Atunci când au fost invitați să o cânte la Morning ZU, au povestit și cum s-a născut hitul lor: băieții aveau piesa ”la sertar” de mai mult timp și plănuiau să o lanseze singuri. Apoi s-au gândit că nu au mai avut de mult timp un featuring cu o artistă de la noi și că ar prinde bine o voce feminină pe piesă. Și alegerea nu putea fi una mai inspirată: au ales-o pe Andra, și-au unit forțele și au cucerit YouTube-ul. Aproape două săptămâni a stat melodia lor pe locul 1 în Trending, iar acum a depășit 45 de milioane de views.