Aproape de finalul anului, Netflix trage linie și concluzionează: are câteva titluri care i-au adus milioane de utilizatori. De la distribuții de excepție, până la actori newcomers, toți au ținut cu sufletul la gură peste un miliard de utilizatori.

Pandemia a pus lacătul pe cinematografe, iar asta i-a făcut pe mai toți producătorii de filme să se mute pe platformele de streaming online. Netflix a fost una dintre cele mai descărcate aplicații ale anului 2020 și a înregistrat o creștere uriașă a numărului de utilizatori. Bazându-se pe anumite date, Netflix a putut să își anunțe premianții la categoria cele mai populare filme. 

Topul serialelor este condus de ”Bridgerton”, iar imediat pe locul doi se află ”Lupin”. La categoria filme, premiantul cu coroniță este ”Extraction”, urmat de ”Bird box” cu Sandra Bullock. Unele titluri s-ar putea să te surprindă, pe altele este foarte posibil să le fi văzut deja, dar cert este că fiecare își merită locul.