În timp ce rutina ta zilnică include probabil minimum o vizită pe Facebook, Twitter, Instagram sau orice altă platformă de socializare, unele vedete au avut momente în care nu au vrut să audă de așa ceva.

Nu ai Instagram, nu exişti! Este adevărat că trăim vremuri în care comunicarea online este esențială, dar se pare că nu toată lumea ține cont de acest aspect. Sunt câteva vedete care au renunțat la rețelele sociale fie din cauză că au simțit nevoia să ia o pauză de la agitația digitală, fie pentru că rețeaua socială i-a ”supărat”, iar altele pur și simplu au declarat război.

Delia a fost șocată să descopere recent faptul că fața ei a fost folosită pentru a crea un videoclip menit să îi strice reputația. Artista și-a asigurat fanii că va lua măsuri pentru stoparea acestui fenomen numit ”deep fake reality”. ”Voi ați auzit de „deep fake reality” și de toate aplicațiile astea care îți pun fețe faimoase?”, și-a început artista discursul despre ceea ce i s-a întâmplat.

Jason Derulo - Cântărețul de hip-hop și R&B a postat o poză în care apare în boxeri mulați, însă imaginea i-a fost ștearsă fiind considerată prea indecentă. Derulo a luat foc și a reacționat nervos: „Ce naiba! Aveam lenjerie intimă. Ce pot să fac dacă sunt dotat? #bringbackAnaconda”.

Maluma - Maluma se afla în Mexic pentru a-şi promova cel de-al patrulea album, ”11:11” și a publicat pe contul său de Instagram un videoclip în care apare ținând un pui de leu. Fanii artistului au reacționat imediat, adresându-i acestuia critici, iar Instagramul a luat imediat măsuri. După acest incident, artistul a renunțat pentru o perioadă la Instagram.

Jennifer Lopez a fost dată în judecată pentru o poză pe care a postat pe Instragram. Cei de la Splash News și Picture Agency au acuzat-o pe artistă pentru că în imagine apare ținându-se de mână cu Alex Rodriguez. Compania a cerut daune de 150.000 de dolari și i-a intezis lui J Lo să mai posteze acea imagine. 

Robert Barbera, un paparazzo a dat-o în judecată pe Ariana Grande pentru că a postat o imagine cu ea, dar fără să îi ceară acordul lui. Acesta a cerut fie să obțină profit pentru fiecare postare de-a artistei, fie să îi ofere aceasta daune în valoare de 25.000 de dolari.

Khloé Kardashian a descoperit pe un site o imagine cu ea și sora ei, Kourtney în timp ce se îndreptau spre un restaurant. I-a plăcut atât de mult încât a decis să o posteze pe conturi ei de socializare. Xposure Photos a cerut 150.000 de dolari pentru drepturi de autor și 25.000 dolari pentru ștergerea anumitor informații. De atunci, Khloe a început să posteze mai rar pe Instagram.

Gigi Hadid a fost dată în judecată din cauza unei imagini postate în 2018. Aceasta a ales Instagramul ca mijloc de exprimare a părerii despre paparazzi. Aceasta a câștigat procesul intentat de Xclusive-Lee, dar a fost dată în judecată din nou din cauza unei imagini cu fostul ei iubit, Zayn Malik. Gigi și-a sfătuit urmăritorii să fie foarte atenți la ceea ce postează și i-a avertizat că Instagramul nu este chiar atât de safe pe cât pare.

În 2017 și 50 Cent a fost dat în judecată din cauza unei poze de pe Instagram. Fotograful Christopher Pasatieri l-a dat în judecată pe artist, dar motivele nu au fost făcute publice.