În timp ce unele femei au instincte materne puternice, altele pur și simplu nu își doresc să aibă copii. Este o alegere asumată și, atât timp cât tu ești ok cu ea, nu ar trebui să-ți pese de gura lumii. Să fii mamă nu este misiunea supremă și toată lumea ar trebui să înțeleagă asta. 

Mai multe vedete au avut curajul să vorbească deschis despre faptul că nu și-au dorit să fie mame, cel puțin nu până acum. Unele au susținut sus și tare că nu vor copii și până la urmă s-au răzgândit. Cameron Diaz și Eva Mendes sunt două exemple în acest sens. Celelalte par destul de hotărâte, cel puțin până la proba contrarie. Altele sunt pur și simplu prea tinere și încă nu sunt pregătite să își mărească familia, deși sunt căsătorite sau au relații de durată. 

Kim Cattrall - ”Am realizat că toată presiunea vine din exterior și am știut că nu sunt pregătită să devin mamă. Să am un copil nu face parte din planurile mele deocamdată”, a declarat actrița din Sex And The City într-un interviu. 

Ellen DeGeneres - ”Probabil că am fi niște părinți minunați. Dar dacă nu ești făcut pentru asta, e nevoie de multă muncă și responsabilitate. Nu aș vrea să fac ceva greșit. Iubim în schimb animalele pe care le avem”, a spus Ellen cu privire la faptul că ea și Portia de Rossi au ales să nu aibă copii. 

Helen Mirren - ”Nu a fost acesta destinul meu. Am tot așteptat să se întâmple, dar nu a fost să fie și nu mi-a păsat ce au spus oamenii”, a mărturisit actrița. 

Oprah - ”Nu am făcut copii, nici nu m-am gândit vreodată să am copii”, a spus prezentatoarea în direct la TV.

Jennifer Aniston - ”Nu am această listă cu lucruri pe care trebuie să le fac neapărat. Calitatea mea de femeie sau valoarea mea nu depind de asta. Am conceput o mulțime de lucruri. Nu e ok să pui asemenea presiune pe oameni”.

Dolly Parton - ”Am crescut într-o familie cu încă opt frați mai mici. Toți au avut copii și i-am iubit nespus. Acum, la rândul lor, și ei au copii și îmi iubesc și strănepoții. Mă gândesc adesea că nu mi-a fost dat să am copiii mei, așa că îi iubesc pe ai altora. 

Miley Cyrus - a declarat pentru Elle Us în 2019: ”Facem același lucru pe Pământ de atâta timp. Tot luăm și luăm și ne așteptăm să producă în continuare. Și el e extenuat. Nu mai poate să producă. Refuz să fac un copil într-o asemenea lume. Până când nu o să simt că poate locui pe o planetă cu pești în apă, nu mai aduc pe lume încă o persoană care să aibă de-a face cu asta”. 

Dita von Teese - ”Am fost căsătorită cu un om care nu era făcut pentru a fi tată. Abia putea avea grijă de el, cu atât mai puțin de un copil. Așa că mi-am schimbat punctul de vedere și m-am gândit: e în regulă să nu ai copii. O să văd cum evoluează viața mea. Lucrurile se vor așeza așa cum trebuie până la urmă”, a declarat vedeta în 2007. 

Hailey Bieber - este căsătorită cu Justin de trei ani, dar nu se grăbește să devină mamă. Modelul a explicat, în repetate rânduri, că nu este pregătită să fie mamă. Deși Justin își dorește un copil, Hailey vrea să se mai bucure de relația lor în această formulă. La urma urmei, are doar 24 de ani.

Delia - a declarat în repetate rânduri că îi plac copiii și este înnebunită după nepoții ei, dar nu își dorește să aibă copii. Artista s-a săturat, probabil, de întrebarea ”când faci un copil?” și a spus cu subiect și predicat că nu și-a făcut un scop în viață din a deveni mamă.