Fie că am copilărit la oraş sau la țară, fie că facem parte din generația "cu cheia de gât" sau din cea numită "McDonald's", toți ne amintim de jocurile copilăriei, cele de care nu ne săturam şi pe care nu ştiam cum să le lungim atunci când părinții ne anunțau că e timpul să mergem în casă.

Vă propunem să ne amintim împreună de cele mai tari jocuri ale copilăriei.

La Şotron nu trebuia decât să arunci o pietricică în fiecare căsuță a şotronului, pe rând, şi să sari într-un picior, dus şi întors, prin fiecare în parte. Cel mai complicat era uneori să nimereşti să arunci pietricia în căsuță.

Mima

Se formează echipe de cel puțin doi, iar câte un jucător din fiecare echipă mimează, pe rând, cuvinte alese de adversari. Iscusința sa şi imaginația trebuie să fie suficient de mari, cât să îi facă pe coechipieri să ghicească ce mimează, fără să scoată vreun sunet sau să arate către obiecte din jur, care ar putea reprezenta indicii.

Cine sunt eu?

Jucătorii scriu pe câte un bilețel numele unui personaj - real, fictiv, om sau animal -, iar hârtiile se împăturesc şi se amestecă bine. Pe rând, fiecare jucător trage un bilețel din grămadă şi îl arată celorlalți, fără să vadă ce e scris pe el. Operațiunea odată încheiată, trebuie să pună întrebări ajutătoare, pentru a obține indicii care să-l ajute să afle ce personaj este.

Cum s-ar numi cele mai tari jocuri pentru Playstation dacă ar fi realizate în Vaslui!

Telefonul fără fir

Era un joc pe care de obicei hotăram să-l jucăm atunci când eram prea obosiți să mai alergăm. Principiul era să ne spunem la ureche un cuvânt ales de primul jucător. Sau ce înțelegeam din el când ne venea rândul. De obicei, la ultimul din rând ajungea un cuvânt cu totul diferit de cel ințial. Dacă mai era un cuvânt! Ordinea jucătorilor se schimba de câte ori aveam chef, până ne plictiseam şi de "Telefonul fără fir".

Măgăruşul

Vă amintiți cât de tare ne distram în fața blocului sau în parcuri când încingeam câte un "Măgăruş"? Era atât de simplu şi distractiv! Nu trebuia decât să evităm ca mingea să ajungă la cel din mijloc. Altfel îi luam locul şi ajungeam noi cei care trebuia să ne "luptăm" să prindem "băşica". Şi parcă nu mai era chiar atât de amuzant să fii tu cel fentat.

Rațele şi vânătorii

Când ne plictiseam să plimbăm mingea de la unii la alții, ca la "Măgăruşul", aveam oricând opțiunea "Rațele şi vânătorii". Doi oameni aveau mingea (mai uşoară, dacă aveai noroc) şi încercau să nimerească "rațele" din mijloc, care trebuiau să se ferească atunci când erau luate la țintă. Ca "rață", era important să nu ieşi din terenul desenat cu cretă sau delimitat de borduri. Rațele aveau trei vieți, iar dacă reuşeau să prindă mingea mai primeau una. Doamne, ce mai chiote şi "măcăneli" scoteam, de-i exasperam pe bătrânii care voiau puțină linişte, măcar la orele prânzului.

VIDEO | Uită de ”Adevăr sau Provocare”! Ăsta e jocul de cuplu care a devenit VIRAL!

Leapşa

Ca să joci Leapşa, fie ea "pe cățărate" sau "pe ouate", aveai nevoie de rezistență, nu glumă. Pentru că trebuia să alergi până îi prindeai pe toți, dacă erai cel care "lua" leapşa, sau să fugi cât te țineau picioarele de cel care voia să scape de ea.

Ţările

Aveam nevoie de puțină cretă şi de o minge. Desenam două cercuri, unul mare şi altul mic, în mijloc. Pe cel mare îl împărțeam apoi în câți jucători eram, fiecare chenar primind numele unei țări. Cel care începea jocul se plasa în mijloc, spunea "Să tragă, să tragă mâța de coadă şi soarecele de urechi țara cu numele de..." şi arunca mingea în sus. Toți jucătorii fugeau, iar "țara" al cărei nume era strigat trebuia să prindă mingea şi să strige "Stop!". Atunci toți trebuiau să se oprească, iar cel cu mingea mai avea dreptul să facă trei paşi către ce jucător voia şi să arunce spre el. Dacă îl nimerea, primea jumătate din țara lui, dacă nu, pierdea jumătate din țară, iar apoi relua jocul. Cei care pierdeau tot "teritoriul" ieşeau din joc, iar ultimul rămas era declarat câştigător.

Elasticul

Era un joc practicat mai mult de fete şi se juca în trei. Două dintre ele întindeau elasticul între ele, iar a treia trebuia să execute fără greşeală 10 exerciții. Câştigătoare era cea care ajungea cel mai departe cu exercițiile executate fără să se încurce.

Frunza

Era un joc poate uşor brutal, pentru că trebuia să te lupți la propriu pentru a cuceri teritoriul advers, respectând traseul marcat în imagine. Dar nimeni nu se supăra când mai lua câte o trântă sau când ajungea zgâriat şi lovit în casă. A doua zi ieşea din nou afară şi se reluau ostilitățile.

Ascunsa

La acest joc trebuia să fugi şi să ştii să-ți găseşti cele mai bune ascunzători. La început de joc se făcea numărătoarea. Cea mai populară era "Din oceanul Pacific / A ieşit un peşte mic / Şi pe coada lui scria / Ieşi afară dumneata", dar dacă nu era niciun adult prin preajmă aveam noi şi alte "numărători" în repertoriu. Poezia se repeta până când rămâneau doi jucători. Acesta trebuia să numere cu fața la pom sau la perete, iar la final spunea "Cine nu e gata îl iau cu lopata". Pornea apoi în căutarea celorlalți jucători, care trebuiau să rămână cât mai mult ascunşi. Primul găsit era la rând "să se pună".

Evident, nu am uitat de "Baba Oarba", "1, 2, 3 la perete stai", "Perețica", "21" (preferat în special de băieți) sau de "Lapte gros", pe care îl jucam în special la şcoala, în clasă, până veneau profesorii sau până se spărgea tabla, dacă era din sticlă.