Din când în când, starurile internaționale fac lucruri admirabile pentru fanii lor. Fie că îi ajută financiar și le donează sume de bani sau că le îndeplinesc visul de a-i întâlni în carne și oase, mai multe vedete le-au oferit, de-a lungul timpului, fanilor lor experiențe pe care nu le vor uita niciodată. 

Rihanna - i-a răspuns unui fan care i-a scris că îi este teamă să vorbească despre orientarea lui sexuală. Nu numai că Riri i-a citit mesajul, dar i-a și răspuns, într-un mod care ar da curaj oricui să își spună povestea. 

Drake - a vizitat în spital o fetiță de 11 ani care aștepta un transplant de inimă. Artistul i-a făcut cea mai frumoasă surpriză înainte de operație. 

Ariana Grande - și-a ajutat cu bani mai mulți fani care au rămas fără job în timpul pandemiei. Chiar dacă nu a spus un cuvânt despre asta, mai mulți admiratori ai ei au declarat că echipa lui Ari i-a contactat pentru a-i ajuta să-și plătească facturile și chiria, după ce poveștile lor au ajuns la urechile artistei. 

 

Nicki Minaj - le-a plătit studiile universitare câtorva dintre fanii ei care aveau numai note de 10. 

Taylor Swift - a surprins un cuplu și s-a prezentat la nunta lor, unde a cântat o melodie. Se întâmpla în 2016. 

Miley Cyrus - A ajutat-o pe o fostă concurentă de la The Voice să își găsească o casă și i-a plătit chiria pe șase luni. Povestea ei a impresionat-o atât de tare pe Miley încât a decis să îi ofere un sprijin financiar considerabil. 

 

Robert Downey Jr. - a plătit pentru o proteză a unui băiețel de șapte ani care își pierduse brațul. Copilul era fan Iron Man, așa că actorul i-a făcut cadou o proteză care semăna perfect cu armura celebrului personaj. 

Justin Bieber - a însoțit o fană la petrecerea ei aniversară. Fata ratase party-ul atunci când a împlinit 15 ani, din cauza unei meningite. Biebs a aflat povestea ei, așa că a luat câteva rochii și s-a prezentat acasă la ea. 

 

Dwayne "The Rock" Johnson - i-a făcut cea mai frumoasă surpriză unui băiețel care suferea de o boală în fază terminală și l-a luat cu el pe platourile de filmare de la ”Baywatch”. Copilul era fan al lui ”The Rock” și a scris o scrisoare online în care spunea că își dorește să îl întâlnească. Povestea a ajuns la urechile actorului, care nu a stat deloc pe gânduri. 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by therock (@therock)