Cum ar arăta președinții și Primele Doamne ale Americii, dacă ar fi personaje în „Barbie”

„Barbie” este filmul care a creat cea mai mare vâlvă anul acesta. Producția în regia Gretei Gerwig va avea premiera săptămâna aceasta și în România. Fanii sunt nerăbdători, mai ales că distribuția este una pe măsură. Însă, cei mai inventivi fani i-au transpus pe președinții Americii și soțiile lor în personaje din „Barbie”.

Publicat: 18 iulie 2023, 11:55 / Actualizat: 18 iulie 2023, 12:58

Margot Robbie i-a cucerit pe toți cu rolul ei din „Barbie”. Actrița pare că s-a născut pentru acest rol, deși, până acum, nici nu voia să audă de așa ceva. Margot a ajuns să intre în pielea celebrei păpuși Mattel după ce Gal Gadot și Amy Schumer au renunțat la roluri. Și, cum nimic nu este întâmplător, se pare că Margot este cea mai potrivită variantă pentru Barbie.

Greta Gerwig, producătoarea filmului a ales pe sprânceană actorii care să dea viața personajelor. Toată lumea abia așteaptă să-i vadă pe Margot Robbie, Ryan Gosling, Dua Lipa, dar și pe mulți alții în filmul anului.

Însă, cei care nu duc deloc lipsă de imaginație, au ales să-i transpună în lumea roz pe nimeni alții decât președinții Statelor Unite ale Americii. Evident, din peisaj nu au lipsit nici Primele Doamne.

De le Ronald Reagan până la Joe Biden, toate ipostazele stârnesc hohote de râs. Iar dacă nu ne crezi, îți lăsăm aici dovada. Toate aprecierile merg către creator.

Cum ar arăta președinții și Primele Doamne ale Americii, dacă ar fi personaje în „Barbie”
Cum ar arăta președinții și Primele Doamne ale Americii, dacă ar fi personaje în „Barbie”

Margot Robbie l-a ajutat pe Ryan Gosling să devină iubitul lui Barbie

Margot Robbie este una dintre cele mai versatile actrițe. De-a lungul carierei, acesta a jucat în mai multe producții, iar ceea ce a făcut cu personajele ei a fost de-a dreptul uimitor. Talentul ei nu mai are nevoie de nicio prezentare și este de la sine înțeles că a muncit mult până a ajunge în acest punct. După ani de zile în care fanii au asociat-o cu Harley Quinn, personajul din „Suicide Squad”, Margot a schimbat registrul.

Vara aceasta, actrița împreună cu Ryan Gosling vor fi pe micile ecrane cu pelicul „Barbie”. Actrița a filmat luni de zile, iar colegii ei au numai vorbe de laude la adresa ei. În fiecare zi, Margot îl surprindea pe colegul ei cu câte un cadou în ambalaj roz. Fiecare cadou venea însoțit de un mesaj special: „Pray for surf. Because Ken’s job is just beach.”

Ryan a recunoscut că asta l-a ajutat foarte mult să intre în pielea lui Ken. La început, actorul s-a confruntat cu multe critici din partea celor din jur. Inclusiv după ce a apărut trailerul „Barbie”, fanii au continuat să-l numească „prea bătrân” pentru un rol atât de young.

Recomandările ZUTV.ro
1
Linkin Park pe scenă alături de noua lor membră, Emily Armstrong
Linkin Park au anunțat turneul mondial „From Zero”: „Suntem gata să ducem această energie și mai departe”
Linkin Park au anunțat turneul mondial „From Zero”. Seria de spectacole va începe în ianuarie 2025, la mai bine de opt ani de la moartea celebrului lor solist, Chester Bennington.  La șapte ani de...
Linkin Park au anunțat turneul mondial „From Zero”: „Suntem gata să ducem această energie și mai departe”
2
Song Jae-lim, la un eveniment monden
Actorul sud-coreean Song Jae-lim a murit. Avea doar 39 de ani
Actorul sud-coreean Song Jae-lim a murit la vârsta de 39 de ani. El s-a impus în seriale K-drames, dar se pare că viața a avut alte planuri cu el. A fost găsit mort la...
Actorul sud-coreean Song Jae-lim a murit. Avea doar 39 de ani
3
Kesha îmbrăcată într-o rochie neagră cu mânecă lungă și decolteu adânc
Kesha a purtat o ținută bizară la premiile GLAMOUR Germania „Femeile Anului 2024”. Diva a readus la viață un look de la începutul carierei sale
Kesha a purtat o ținută bizară la premiile GLAMOUR Germania „Femeile Anului 2024”. Părul ei blond a fost coafat simplu, în valuri libere ce îi cădeau pe spate.  Kesha a vorbit anterior despre procesul...
Kesha a purtat o ținută bizară la premiile GLAMOUR Germania „Femeile Anului 2024”. Diva a readus la viață un look de la începutul carierei sale
4
Ciara îmbrăcată într-o rochie complet neagră, cu detalii transparente
Ciara ia în considerare să-și mărească și mai mult familia, dar „are nevoie de puțin timp”. Vedeta este deja mama a patru copii
Ciara ia în considerare să-și mărească și mai mult familia. Cântăreața a vorbit anterior despre sentimentul de împlinire pe care îl simte în mijlocul familiei sale.  Compozitoarea și fundașul echipei Pittsburgh Steelers, în vârstă...
Ciara ia în considerare să-și mărească și mai mult familia, dar „are nevoie de puțin timp”. Vedeta este deja mama a patru copii
5
Lizzo îmbrăcată într-o rochie argintie strălucitoare, mulată și cu umeri bufanți
Lizzo a împărtășit cu fanii săi de pe Instagram noi fotografii, arătându-și cu mândrie corpul tot mai suplu
Lizzo a împărtășit cu fanii săi de pe Instagram noi fotografii sexy, mândrindu-se cu noua ei siluetă, tot mai suplă. Lizzo a vorbit în trecut despre pasiunea ei pentru fitness. Cântăreața a dezvăluit în...
Lizzo a împărtășit cu fanii săi de pe Instagram noi fotografii, arătându-și cu mândrie corpul tot mai suplu
Parteneri
×