Celebritatea nu îi ajută mereu. Chiar dacă sunt extrem de cunoscuți, atunci când a venit vorba de a răspunde în fața legii, artiștii s-au conformat.

Credeai că dacă sunt celebri stau departe de incidente? Ei bine, unele vedete au avut probleme grave cu legea, unele dintre ele petrecând câteva zile bune în spatele gratiilor.

Nu puține au fost momentele în care artiștii au întrecut limita și au avut probleme cu legea. De la deținerea ilegală de arme și conducerea fără permis, toate s-au aflat pe lista faptelor comise de vedete.

What’s Up. Anul trecut, What’s Up a vrut să fie bad boy și se pare că a întrecut măsura. Artistul a agresat-o pe iubita lui, Alice Badea și ajuns să își petreacă noaptea în arestul poliției. "Noi, de ceva vreme, avem nişte divergențe personale. El are o perioadă foarte grea, a avut un an foarte greu, iar eu, în ultima perioadă, am început să obosesc să-l susțin şi l-am respins. Ne-am certat, a venit la mine, am ieşit pe hol, ne-am certat, a venit înapoi, ne-am certat şi n-am mai rezistat.”, declara Alice.

Bruno Mars. A fost arestat ca suspect pentru posesie de droguri, după ce a fost prins de angajații unui hotel din Las Vegas cu stupefiante. Mars a fost luat în custodia poliției după ce securitatea de la Hard Rock Hotel din Las Vegas l-a descoperit în toaletă, se pare, deținând substanțe ilegale.

50 Cent - a fost acuzat de agresiune după ce în timpul unui concert din 2003 a sărit în public pentru a bate un bărbat care aruncase o sticlă spre el.

Eminem - a fost judecat în 2001 pentru posesie de armă de foc după ce a atacat un bărbat care susținea că i-a sărutat nevasta.

Snoop Dogg - a fost acuzat de moartea lui Philip Woldemariam cel care a decedat după ce a fost împuşcat de bodyguard-ul rapper-ului, chiar în prezența acestuia. Ambii au fost arestați în 1993, iar după doi ani de arest la domiciliu au fost găsiți nevinovați pentru auto-apărare.

Nicki Minaj - a fost arestată în 2003, pentru că asupra ei s-a găsit un pistol, pe ca îl deținea în mod ilegal.

The Weeknd - artistul a lovit un ofițer în cap, în timp ce acesta încerca să pună capăt unei altercații în care a fost implicat și el. Finalul nu a fost fericit, iar The Weeknd a trebuit să dea explicații în fața legii.

Justin Bieber - fost arestat pentru că deși avea permisul de conducere suspendat, a condus sub influența băuturilor alcoolice.

Chris Brown - artistul a fost arestat după ce a lovit un bărbat care încerca să îi facă poze, fără ca acesta să iși fi dat acordul. Aaa! Să nu uităm de incidentul în care a bătut-o pe Riri!