În ultima perioadă, din ce în ce mai multe vedete au decis să fie transparente și să își recunoască orientările sexuale. Acest gest a fost foarte apreciat de fanii care nu se așteptau ca idolii lor să își ia inima în dinți și să facă astfel de declarații.

Vedetele sunt mai mai curajoase în ultima perioadă și nu ezită nicio secundă să își dezvăluie cele mai ascunse secrete. Unele dintre ele au recunoscut public, fără niciun fel de problemă că sunt atrase de persoanele de același sex. Cel mai recent exemplu este cel al Alexandrei Stan, dar aceasta nu este singura.

Unele nume s-ar putea să te surprindă, altele poate nu, dar toate au recunoscut fără nici cea mai mică reținere că sunt bisexuale.

Alexandra Stan. Artista a fost invitată în cadrul emisiunii prezentate de Denise Rifai, acolo unde a primit una dintre cele mai controversate întrebări: ”Ești bisexuală?” Sinceră și asumată, Alexandra nu s-a ferit să ofere răspunsul care i-a uimit pe mulți: ”Da, uneori. Nu sunt tot timpul! Nu aș putea să spun că în momentul de față sunt. Asta la mine vine tot din capacitatea asta mare a mea de a iubi, eu iubesc și bărbații și femeile. Am avut într-adevăr experiențe: eu, cu un bărbat și încă o femeie.”

Miley Cyrus a fost atât de dezamăgită după despărțirea de Patrick Schwarzenegger, încât a hotărât să încerce și cu femei. A recunoscut public că e atrasă și de fete și chiar a avut câteva relații bisexuale.

Anne-Marie a lansat ”Speak Your Mind”, primul ei album de studio, în mai 2018. Cu această ocazie a acordat un interviu foarte sincer, în care a povestit că este bisexuală: ”Niciodată nu am fost atrasă doar de bărbați. Sunt atrasă de oamenii care-mi plac. Și iubesc pe cine vreau, pentru că dragostea nu are gen. Vreau să îi ajut pe oamenii care simt la fel. Vreau ca muzica mea să îi inspire și să le dea putere oamenilor”.

Rita Ora și-a făcut curaj să dezvăluie orientarea ei sexuală printr-o piesă. A lansat "Girls", alături de Bebe Rexha, Charli XCX și Cardi B. Melodia se numește ”Girls”, și a recunscut că versurile sunt inspirate din viața ei: "Îmi place să sărut fetele/ Sunt deschisă/ Sunt 50/50, n-o să mă ascund niciodată". De altfel, într-un interviu pentru tabloidul Mirror, Rita Ora a declarat: "Sunt 50/50 și nu voi ascunde asta. Nu voi ascunde cine sunt cu adevărat. Fac ce vreau și așa va fi întotdeauna! N-am mai fost niciodată atât de deschisă în cariera mea. Sunt foarte mândră de susținerea pe care am primit-o de la toți cei care au colaborat cu mine”.

Angelina Jolie a recunoscut de multă vreme că îi plac şi femeile şi a avut şi câteva relații de agest gen. Printre altele, Angelina a ieşit o perioadă cu fotomodelul şi actrița Jenny Shimizu. "Am iubit femei şi m-am culcat cu ele. Cred că dacă iubeşti şi vrei să faci o femeie să se simtă bine te simți mai femeie.", a declarat Angelina la un moment dat.

Lady Gaga a recunoscut că îi plac şi femeile într-un interviu pe care i l-a dat lui Jean Paul Gaultier. "Cred că pot să spun că sunt bisexuală. Însă, aproape că simt că nu este cinstit să spun acest lucru, deoarece nu am fost niciodată îndrăgostită cu adevărat de o femeie. Îmi plac femeile, din punct de vedere sexual, însă eu am «gravitat» întotdeauna în jurul bărbaților gay."

Sia a recunoscut în multe rânduri că îi plac atât bărbații, cât și femeile. ”Întotdeauna am ieşit şi cu băieți şi cu fete. Nu-mi pasă ce gen eşti, e vorba de oameni. Am fost întotdeauna…flexibilă”, declara artista în 2009.