Pentru fani, muzica K-POP sună ca dintr-o lume de poveste, dar realitatea este cu totul și cu totul alta. Sunt foarte bine cunoscute cazurile celor doi idole K-POP care s-au sinucis în urmă cu câțiva ani, iar asta nu poate spune decât un singur lucru: universul K-POP pare că, uneori, este doar ficțiune.

Artiștii K-Pop par a avea viețile perfecte: au milioane de fani în toată lumea, muzica lor a devenit un adevărat fenomen mondial, se bucură de popularitate și bani mulți în conturi la vârste fragede și lista poate continua. Însă ce nu știu majoritatea fanilor K-Pop este că în spatele vieții posh pe care o afișează se ascund realități destul de dure.

Nu vorbim doar despre cântăreți și trupe K-Pop, ci și despre actori, fotomodele și cam orice vedetă de origine coreeană care are contract cu o agenție care o reprezintă. Odată ce semnezi contractul, te supui unor reguli bătute în cuie. Orice abatere atrage după sine penalizări, așa că starurile care nu se supun au de plătit amenzi serioase. 

1. Curentul K-POP a luat naștere în 2012, odată cu lansarea piesei „Gangnam Style”. Acum, totul este o afacere foarte profitabilă, mai ales dacă ne gândim că numai BTS aduce economiei din Coreea de Sud peste 3.6 miliarde de dolari în fiecare an.

2. Starurile K-POP au reputația de adolescenți cuminți, bine îmbrăcați și manierați. E ceea ce li se cere și ceea ce li se permite să facă.

3. John Lie, autorul une cărți despre K-POP susținea că: „Ce diferențiază curentul K-POP de altele este faptul că artiștii sunt angajați. Companiile de management artistic le dictează fiecare mișcare publică pe care o fac.

4. Spre deosebire de alte piețe muzicale, ca să te remarci în lumea K-POP ai un singur lucru de făcut: să participi la programele de training desfășurate de către companiile de management artistic al căror scop este să producă, pe bandă rulantă, trupe cu care să dea lovitura.

5. Ucenicii care visează la o carieră K-POP se înscriu în astfel de programe de formare încă de la 11 ani. Mulți se îngrămădesc în dormitoare, dormind în paturi supraetajate sau pe podea. Trăind departe de familie și de prieteni, de obicei în Seul, aceștia sunt forțați să muncească 12 ore pe zi, memorând versuri și mișcări de dans și repetând până când le iese perfect. Și asta fără să primească bani.