Anul 2021 vine cu schimbări majore pentru câteva dintre starurile internaționale: urmează să devină părinți și nimic nu va mai fi la fel în viața lor. Toți și-au luat fanii prin surprindere și au anunțat în cele mai originale moduri că își măresc familia, iar acum așteaptă cu sufletul la gură momentele în care își vor ține pentru prima oară bebelușii în brațe. 

Halsey a fost prima vedetă care și-a anunțat sarcina pe internet în 2021. Artista a postat pe Instagram o poză în care avea deja burtica mare și le-a dat fanilor ei vestea că va fi mămică. Halsey s-a luptat cu o boală care a împiedicat-o să aibă copii până acum, dar, după două operații și tratamente îndelungate, și-a văzut visul împlinit, iar până când își va cunoaște bebelușul mai sunt doar câteva săptămâni. Apoi a urmat Natti Natasha, care s-a afișat direct cu burtica de gravidă la un eveniment muzical.

Back to basics. 11 celebrități care au născut acasă și au povestit experiențele lor

J Balvin și Jason Derulo urmează să devină tătici, iar vestea că iubitele lor sunt însărcinate a luat prin surprindere pe toată lumea. Și Ellie Goulding va fi mămică în lunile care urmează, iar ea a ales să-și dezvăluie sarcina printr-un pictorial și un interviu acordat unei reviste, la fel ca iubita lui J Balvin. Christine Quinn, cunoscută publicului din reality-show-ul ”Selling Sunset”, produs de Netflix, urmează să devină și ea mămică pentru prima dată. 

Halsey

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by halsey (@iamhalsey)

Valentina Ferrer, iubita lui J Balvin

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by VALENTINA (@valentinaferrer)

Jena Frumes, iubita lui Jason Derulo

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Jason Derulo (@jasonderulo)

Natti Natasha

Ellie Goulding

Christine Quinn