De departe, cel mai cunoscut și mai de succes serial spaniol este ”La Casa de Papel”. Seria s-a transformat într-un adevărat fenomen la nivel mondial după ce a fost preluată și difuzată de către Netflix.

Fanii așteaptă cu sufletul la gură finalul serialului, care va veni pe 3 decembrie. Așteptarea e grea, mai ales pentru fanii înfocați. Iar dacă te numeri printre ei, până când apare sezonul final din LCDP, poți vedea și alte seriale spaniole care au avut succes pe Netflix ți în care au jucat actorii tăi preferați/

Partea cea mai tare este că, în afară de clasicele recomandările semnate de Alex Pina (”White Lines” și ”Sky Rojo”), producătorul responsabil pentru ”La Casa De Papel”, avem și altele care o prezintă pe inspectora Alicia într-o altă ipostază.

Locked up

The tree of blood

Quien te cantara