Când eşti celebru, dacă te-ai supăra pentru toate glumele sau răutățile care se spun despre tine, probabil te-ai lăsa repede de "meserie". Aşa că îți trebuie o doză mare de ironie şi autoironie ca să ții la tăvăleală.

Top 8 artiști care au compus melodii pentru HATERI

Avem pentru voi 7 momente în care superstarurile ar fi meritat nota 10+ pentru replicile pe care le-au dat haterilor şi bârfitorilor.

Miley Cyrus

Majoritatea vedetelor au grijă la ce mănâncă şi militează pentru un stil de viață cât mai sănătos. Nu şi Miley Cyrus, care nu ar spune niciodată "nu, mulțumesc", în fața unei pizza. Artista nu ezită să le răspundă celor care o critică pentru gusturile ei culinare cu glume ca această poză care arată tuturor rezultatul relației ei pasionale cu pizza.

Steve Harvey

Dacă prin absurd nu ştiai cine e domnul, ai aflat sigur când a greşit câştigătoarea Miss Universe 2015, dar s-a corectat după ce domnişoara fusese premiată. Au curs râuri de meme-uri pe Internet după gafa lui Steve Harvey, care a crezut, însă, că sunt destul de slabe. Aşa că a lansat el însuşi o glumă: la 5 zile după gafa de la Miss Universe, în Ajunul Crăciunului, actorul a postat o poză în care apare alături de brad, cu mesajul "Paşte fericit!". LOL sau ce?

Iggy Azalea

După ce Snoop Dogg a glumit pe seama ei comparând-o cu un personaj din White Chicks - o tipă de culoare care voia să treacă drept o blondă - Iggy n-afăcut altceva decât să-şi însuşească ironia şi a pozat, împreună cu o prietenă ca o "white chick".

Chris Pratt

După ce mulți au comentat că a slăbit prea mult pentru rolul din Jurassic World, Chris a ținut să liniştească pe toată lumea cu poza de mai sus, însoțită de mesajul următor: "Pentru a demonstra siguranța pe felul în care arăt, postez un selfie recent care reflectă ceea ce eu consider o greutate sănătoasă". Luați cu pâine! Sau nu, că îngraşă!

Jennifer Aniston

Actrița a dat dovadă de un simț al umorului epic filmând un scurt metraj despre toate bârfele din jurul ei: o sarcină ascunsă de ochii lumii, presupusa perucă pe care ar purta-o ca să rămână în personajul Rachel din Friends, superficialitatea de care este acuzată deseori şi snobismul. Clipul îl găsiți AICI

50 Cent

Rapperul a declarat faliment, iar mulți l-au acuzat că a făcut-o pentru a evita să plătească o sumă mare de bani pierdută în urma unui proces. 50 Cent a glumit pe seama acuzațiilor cu o fotografie sugestivă postată pe rețelele de socializare, ceea ce, evident, doar a alimentat speculațiile.

Adele

Artista britanică a ştiut cum să pareze o glumă proastă cu una bună. A doua zi după ce a împlinit 29 de ani, Adele a postat pe Instagram o fotografie în care apare ca o bătrânică simpatică. "Aproape 30 de ani", a scris Adele lângă fotografie, după ce unii s-au găsit să spună despre ea că arată mult prea bătrână pentru vârsta ei. Asta dacă te mai îndoiai de faptul că Adele are un simț al umorului foarte dezvoltat...