Travis Kelce va fi alături de Taylor Swift în Singapore. Jucătorul va fi prezent la spectacolele artistei

Travis Kelce va fi alături de Taylor Swift în Singapore. Sportivul a luat cu el și câțiva prieteni.

Emma Capotă
Publicat: 11 martie 2024, 6:49
Taylor Swift a fost cazată în „Colonial Manor” din cadrul complexului Capella / Getty Images

Travis Kelce, alături de Kansas City Chiefs, a obținut trofeul Vince Lombardi după victoria împotriva echipei San Francisco 49ers, disputată pe 11 februarie la Super Bowl 2024.

Travis Kelce va fi alături de Taylor Swift în Singapore

Fundașul din NFL, în vârstă de 34 de ani, și câțiva dintre apropiații săi, au ajuns în Singapore înainte de cele două spectacole ale lui Taylor Swift din cadrul turneului „Eras Tour” din Asia. Călătoria lor a avut loc joi seară.

Travis nu a fost fotografiat la aterizare, însă a apărut în imaginile postate pe rețelele sociale de către prietenii lui. Grupul a zburat din Cleveland după ce a asistat la meciul Cavaliers. Ei au făcut o scurtă oprire în Dubai, după care s-au îmbarcat în avionul spre Singapore.

Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Kelce, Ross Travis, a postat joi dimineață o fotografie cu el la un hangar de avioane private din Dubai. Câteva ore mai târziu, fostul jucător de fotbal – care l-a însoțit pe sportiv și în călătoria de luna trecută în Australia pentru turneul lui Swift – a publicat un videoclip alb-negru panoramic din Singapore.

Un alt prieten de-al lui Kelce, Harry Clark, a distribuit, de asemenea, un videoclip pe internet. Cadrele îl surprind pe el alături de managerul sportivului André Eanes, în timp ce mănâncă un Shake Shack într-un avion privat.

„Asta este un burger Shake Shack din Dubai”, a spus Eanes.

Taylor Swift plătește 14.000 de dolari pe noapte pentru cazarea din Singapore

Opt ore mai târziu, Clark a împărtășit o fotografie dintr-un magazin de încălțăminte din Singapore. După ce au cumpărat câteva perechi de adidași, tinerii s-au îndreptat către restaurantul de pe acoperișul unui hotel, după cum reiese din clipurile publicate pe pagina de Instagram Story al lui Clark.

Eanes a dezvăluit locația la care au mers pentru a mânca prin intermediul unei imagini postate pe internet. El a scris în descriere: „Singapore, care-i treaba?”. Grupul se află la Marina Bay Sands, un complex turistic de lux și „partenerul oficial de prezentare” al turneului „Eras Tour” din Singapore.

Pe de altă parte, Taylor Swift a fost cazată în „Colonial Manor” din cadrul complexului Capella, din Singapore. Conform Page Six, conacul istoric poate fi închiriat pentru suma de 14.000 de dolari pe noapte. Proprietatea este compusă din două vile și are o capacitate de cazare de până la șase adulți și un copil.

Travis Kelce a spus unui jurnalist că va fi prezent la ultimele concerte ale lui Taylor în Asia

Înainte de călătorie, Kelce a dezvăluit unui jurnalist din Cleveland că se va îmbarca într-un zbor de 19 ore către Singapore pentru a fi alături de iubita lui la finalizarea etapei din Asia a turneului „Eras Tour”

„Pentru toți Swifties, Travis Kelce se îndreaptă spre Singapore”, a scris miercuri dimineață Tom Withers de la Associated Press.

„A fost grozav să mă întâlnesc cu @dreeanes la meciul Cavs din seara asta. Fostul jucător de Sehs și acum managerul lui Kelce, face o treabă grozavă! Mă îndrept spre concertul lui Taylor Swift mâine în Singapore. Vă doresc o călătorie sigură!” a scris, Eric Flannery, un alt internaut după ce s-a întâlnit cu Eanes la meci.

PARTENERI