Cu puțin timp în urmă, artista a dezvăluit că ideea de a împărți scena alături de fiica ei nu a fost ceva ce a încântat-o în mod deosebit. Cu toate acestea, insistențele lui Blue Ivy și atitudinea de care a dat dovadă în timpul momentelor de pe podium au convins-o că merită să fie în lumina reflectoarelor.
Tina Knowles a fost profund emoționată de momentul mamă-fiică al lui Blue Ivy și Beyonce
Beyonce și fetița ei au avut un moment mamă-fiică emoționant la premiera filmului „Renaissance: A Film by Beyonce”. Videoclipurile care le arată pe ambele într-un cadru simpatic au lăsat-o pe Tina Knowles „în lacrimi”.
În cadrul evenimentului londonez la care au participat numeroase vedete, Blue Ivy, în vârstă de 11 ani, a purtat o ținută prin care s-a asortat cu mama ei. Micuța a fost observată purtând o rochie neagră elegantă cu un singur umăr, de la Versace. Ea stătea alături de Beyonce pentru o ședință foto.
Tina Knowles a distribuit un videoclip de la premieră, în care se vede cum celebra artistă își mângâie fiica pe umeri. După ce a întrebat-o pe Blue dacă îi este frig, Beyonce a plecat de lângă fiica ei pentru ca fotografii să poată surprinde mai bine câteva cadre solo cu ea.
„Acest lucru mă face să plâng chiar acum. Pentru toți fanii care sunt acolo și o susțin pe această frumoasă și talentată fetiță de 11 ani, vă mulțumesc! Vă apreciez!”, a scris Tina în descrierea postării.
Cântăreața nu a fost prea încântată de ideea de a fi însoțită pe scenă de fiica sa
Într-un teaser pentru film, Beyonce a recunoscut că ideea ca fiica ei să i se alăture pe scenă nu a fost ceva care să o încânte în mod deosebit. Inițial, planul era ca Blue Ivy să aibă doar o singură apariție. Pentru cântăreață, până și această idee a fost una destul de greu de acceptat. Ea a dezvăluit că o fetiță de 11 ani nu ar trebui să cânte în fața miilor de oameni.
Bunica lui Blue Ivy, Tina Knowles-Lawson, a declarat pentru People că nu împărtășește aceeași părere cu fiica ei. Ea a mărturisit că, din momentul în care nepoata sa a urcat prima dată pe scenă, încrederea în abilitățile micuței a urcat „pană la cer”.
„Are 11 ani și a avut la dispoziție o săptămână pentru a se pregăti. Și după cum vedeți, devine din ce în ce mai bună”, a spus Tina, în vârstă de 69 de ani. „Așa că eu sunt bunica mândră, mereu voi fi”. Ea a glumit spunând: „Aceasta este o familie cu tocuri. Ești antrenată încă de mică să mergi în pantofi cu toc”.
„Se distrează de minune, iar eu nu aș putea fi mai mândră de ea, pentru că a muncit din greu”, a adăugat Knowles-Lawson despre nepoata ei, Blue Ivy.