Actrița a vorbit, în trecut, despre boala care îi afectează aspectul fizic. Ea a dezvăluit că este nevoită să ia medicamente pentru a putea ține afecțiunea sub control. Acestea, însă, îi provoacă fluctuații în greutate.
Selena Gomez a vorbit despre transformările corpului ei
Vedeta din serialul „Only Murders in The Building”, în vârstă de 31 de ani, a postat luni mai multe fotografii pe contul ei de Instagram Story. În prima poză, care a fost făcută cu mulți ani în urmă, diva poartă un costum de baie. Artista a descris poza, spunând: „Astăzi mi-am dat seama că nu voi mai arăta niciodată așa”.
A doua fotografie postată pe Story este ceva mai recentă, surprinzând-o pe Gomez purtând un slip negru, cu talie înaltă și un top alb. În descrierea celei de-a doua imagini, ea a scris: „Nu sunt perfectă, dar mă mândresc cu cine sunt. Uneori uit că este în regulă să fiu eu”.
Ultimele postări ale fondatoarei Rare Beauty continuă să transmită mesaje pozitive despre corpul femeilor. În trecut, ea s-a adresat body-shamerilor, atrăgându-le atenția asupra comentariilor negative pe care le-au adus la adresa aspectului ei fizic.
În aprilie 2022, cântăreața le-a oferit o replică celor care i-au criticat corpul. „Sincer, nu-mi pasă de greutatea mea. Oamenii oricum se plâng de ea”, a spus ea în TikTok Stories. „«Ești prea mică», «ești prea mare», «asta nu se potrivește». «Meh meh meh meh meh»”.
„Sunt perfectă așa cum sunt”, a adăugat ea. „Morala poveștii? La revedere”.
Cântăreața a dezvăluit că „s-a distrat” de sărbători
Selena a primit numeroase comentarii referitoare la aspectul ei fizic din partea internauților, după ce a apărut la cea de-a 80-a ediție a Globurilor de Aur, în ianuarie 2023.
Într-o înregistrare video Instagram Live, repostată de Daily Mail pe TikTok, Gomez s-a adresat criticilor. Ea s-a amuzat în timp ce discuta cu sora ei în vârstă de 9 ani, Gracie Elliott Teefey.
„Sunt un pic cam mare acum. M-am distrat în timpul sărbătorilor”, le-a spus ea urmăritorilor de pe Instagram înainte de a întoarce capul spre Gracie, cerându-i părerea: „Nu-i așa?”. După ce Gracie a părut să fie de acord cu artista, Selena a izbucnit în râs.
Gomez se confruntă cu probleme de sănătate din cauza bolii Lupus
Vedeta a suferit în 2017 un transplant de rinichi din cauza unor complicații cauzate de boala Lupus, relatează People. Ea a mărturisit că, prin „combinația” dintre boala ei și medicamentele de care are nevoie, greutatea ei se modifică în mod constant.
„Am Lupus și mă confrunt cu probleme renale și cu tensiune arterială ridicată. Mă confrunt cu multe probleme de sănătate. Abia atunci am început să observ mai multe chestii legate de imaginea corporală”, a spus ea în podcastul „Giving Back Generation”, în noiembrie 2019.