Nirvana a fost o trupă de muzică grunge fondată în 1987 în Aberdeen, statul Washington, SUA. Ea a devenit cunoscută după succesul piesei „Smells Like Teen Spirit” de pe albumul intitulat „Nevermind”, din 1991.
Selena Gomez a dezvăluit că a fost „obsedată” de Kurt Cobain în copilărie
Actrița, în vârstă de 31 de ani, a mărturisit că a existat o singură legendă muzicală „închisă în cutia ei în formă de inimă”. Diva a vorbit despre idolul ei din copilărie în cadrul ediției de vineri a show-ului „Jimmy Kimmel Live”.
Gomez l-a uimit pe prezentatorul în vârstă de 56 de ani, dezvăluind că artistul ei preferat a fost nimeni altul decât Kurt Cobain, liderul trupei Nirvana. Tânăra a subliniat că „obsesia” ei a fost una extraordinar de profundă.
Ea a discutat despre fascinația pe care a simțit-o față de regretatul star rock după ce a participat la un joc de tip trivia despre ea însăși cu un super-fan, prezent în cadrul emisiunii nocturne. La scurt timp după momentul simpatic, Kimmel a întrebat-o pe cântăreață: „Cine a fost Selena Gomez a ta? A fost cineva de care erai oarecum obsedată?”
„Da”, a răspuns Gomez, în timp ce dădea din cap și zâmbea. „Kurt Cobain”.
Kurt Cobain a fost o adevărată inspirație pentru Selena
Deși Cobain s-a sinucis în 1994, la vârsta de 27 de ani și la doar doi ani după ce s-a născut starul din „Only Murders in the Building”, Gomez a explicat că muzica lui a fost o parte importantă din tinerețea ei. „Cred că mama mea îmi punea tot felul de muzică în copilărie”, a împărtășit ea.
„Am devenit oarecum obsedată. Mi-am vopsit părul și m-am tuns ca el”, a adăugat creatoarea de muzică. „Știu un pic prea multe”.
Când gazda a întrebat-o cât de mult îi plăcea de el sau dacă avea postere cu acesta pe pereții dormitorului, Gomez a răspuns imediat: „Da! Îi revedeam interviurile și îi urmăream spectacolele. Îi văzusem documentarul de vreo 12 ori”.
Cântăreața și-a exprimat admirația pentru idolul său într-o manieră discretă
Chiar dacă interpreta piesei „Single Soon” nu a vorbit în mod public până acum despre admirația ei față de solistul formației, ea a abordat de-a lungul anilor subiectul, însă într-un mod subtil.
În 2017, fondatoarea Rare Beauty și-a vopsit părul blond și a optat pentru un look inspirat de anii ’90, pe care hairstilystul ei l-a numit chiar „Nirvana Blonde”.
În același an, Gomez a pus în descrierea unor fotografii distribuite pe Instagram „all apologies”, făcând referire la cântecul cu același nume de pe albumul clasic „In Utero”, din 1993, al celebrei trupe. Într-una dintre imagini, ea și-a desenat X-uri pe ochi, similar cu logo-ul formației.
La concertul GLAAD din 2017, actualul lider din Nirvana a interpretat un cover al hitului „Hands to Myself” din 2015 al cântăreței. Justin Tranter, unul dintre autorii secundari ai melodiei, i-a fost alături, relatează People..