În fotografia încărcată pe pagina ei de Story, actrița din „Only Murders In The Building”, în vârstă de 32 de ani, era îmbrăcată într-o rochie elegantă de culoarea șampaniei.
Selena Gomez a alimentat zvonurile despre o posibilă logodnă cu Benny Blanco
Zvonurile că cei doi ar plănui o logodnă au atins un nou nivel! Interpreta melodiei „Calm Down” le-a împărtășit fanilor ei de pe Instagram un selfie în oglindă în care mâna ei stângă era acoperită în mod strategic de un emoji cu inimă roz.
„Seară în oraș”, a descris ea fotografia în care apare și Benny, în vârstă de 36 de ani, în fundal.
Plasarea emoji-ului a atras imediat atenția fanilor, care au luat cu asalt platforma X (fostul Twitter) pentru a-și împărtăși teoriile conform cărora fondatorul Rare Beauty a fost cerută de soție.
„Selena Gomez anunță că este logodită încercând în mod intenționat să nu anunțe că este logodită”, a scris o persoană. O alta a comentat: „Cred că Selena Gomez tocmai s-a logodit. De ce își acoperă mâna stângă în ultimul ei Story de pe Instagram?”. Un al treilea utilizator a spus categoric: „Este logodită!”.
Postarea artistei vine la scurt timp după ce site-ul de bârfe DeuxMoi a împărtășit un „pont” conform căruia nominalizata la premiile Grammy „s-a logodit în weekend” în timp ce era „înconjurată de prieteni la casa lor obișnuită de pe plajă”.
Cântăreața plănuia să adopte un copil
În luna mai, Gomez a dezvăluit că plănuia să adopte un copil dacă nu ar fi găsit partenerul potrivit până la vârsta de 35 de ani.
„Am fost singură timp de cinci ani și m-am obișnuit foarte bine cu asta”, a declarat Selena la evenimentul Time 100 Most Influential Companies.
„O mulțime de oameni se tem să fie singuri. Probabil că m-am torturat în mintea mea timp de vreo doi ani fiind singură, iar apoi am cam acceptat asta. Apoi am venit cu planul meu, care era să adopt la 35 de ani dacă nu întâlneam pe nimeni”.
Anul trecut, însă, diva l-a întâlnit pe Blanco, pe care l-a descris ca fiind iubirea vieții sale, relatează Daily Mail.
La începutul acestui an, în cadrul emisiunii „SiriusXM” a lui Howard Stern, Blanco a numit-o pe Gomez „cea mai tare, cea mai drăguță și cea mai dulce. Ea este cu adevărat ca cea mai bună prietenă a mea. Râdem toată ziua”.
Când a fost întrebat dacă vrea să aibă copii, Benny a spus: „Ăsta e următorul meu obiectiv. Am o mulțime de copii spirituali, am o tonă de nepoți. Îmi place să fiu în preajma copiilor”.
Howard l-a întrebat apoi pe Benny când are de gând să o ceară în căsătorie pe Selena. El a răspuns: „Când mă uit la ea, mă gândesc mereu la asta: «Nu cunosc o lume în care ar putea fi mai bine de atât»”.