Robbie Williams a mărturisit, de asemenea, că „și-a tăiat venele” în încercarea de a-și curma zilele. Într-o discuție sinceră, cântărețul a făcut declarații despre presiunile faimei și despre lupta sa cu băutura și drogurile.
Robbie Williams a dezvăluit că a încercat să-și pună capăt zilelor
Fostul cântăreț al trupei Take That, în vârstă de 49 de ani, urmează să lanseze un nou documentar pe o platformă de streaming. El își prezintă cariera tumultoasă, plină de încercări, abordând subiecte sensibile. Într-un interviu acordat pentru The Sun, artistul a vorbit despre lupta cu dependența. Printre altele, acesta a povestit despre un episod de beție care a durat șase zile.
El a mărturisit că, în ciuda faptului că și-a vărsat „bila neagră” (fierea – n.n.), și-a continuat beția cu vodcă și cocaină. Abia mai târziu a realizat cât de aproape a fost de moarte. Robbie a crezut că este „indestructibil”, însă de fapt era pe „drumul cel mai rapid spre moarte”.
„Credeam că pot să trag pe nas cel mai mult, că pot lua cele mai multe pastile și chiar să beau cel mai mult. La acea vreme credeam că am o superputere”, a recunoscut el. „Nu știam că, de fapt, mă îndreptam spre moarte. Ai impresia că ești indestructibil, nu mi-am dat seama că sunt cât pe ce să mor. Abia ulterior mi-am dat seama cât de aproape am fost”, a continuat cântărețul.
Robbie Williams, replică pentru cei care iau în râs problemele mintale ale vedetelor
Robbie a contracarat ironiile la adresa celebrităților care vorbesc deschis despre problemele de sănătate mintală. Compozitorul englez i-a atacat pe cei care sugerează că vedetele fac acest lucru doar pentru a oferi revistelor un subiect „atrăgător”
„Nu este nimic sexy în a lua un cuțit și a-ți tăia propriile vene, așa cum am făcut eu. Trebuie să fim atenți la ceea ce spunem și cum o spunem”, a declarat Robbie într-un interviu pentru The Mirror.
„Vorbesc din propria experiență. Că mi-am tăiat venele. Motivul pentru care spun asta este ca să înțelegeți că oamenii sunt oameni. Indiferent că sunt în MAFS (Married At First Sight – n.n.) sau în noul film al lui Martin Scorsese”, a mai spus el.
„Trebuie să fim atenți cum și despre ce acuzăm oamenii. Voi credeți că cineva se dă mare și încearcă să atragă atenția atunci când spune că are autism. Lucrul ăsta nu este în regulă”, a completat cântărețul.
Documentarul oferă detalii amănunțite din viata artistului
Trailerul documentarului îl surprinde pe Robbie reflectând asupra problemelor sale din trecut. Emisiunea, care conține imagini cu Robbie povestindu-și viața în detaliu, va avea premiera pe data de 8 noiembrie.
Serialul coincide cu cea de-a 25-a aniversare din cariera lui solo și este așteptat să ofere, deopotrivă, o privire mai amplă asupra vieții sale profesionale, relatează dailymail.