Rita Ora a început să plângă pe scenă în Japonia, în timpul interpretării live a cântecului pe care l-a scris împreună cu Liam Payne 

Rita Ora a început să plângă pe scenă în Japonia, în timpul interpretării live a cântecului pe care l-a scris împreună cu Liam Payne. Diva a postat un mesaj emoționant pe pagina ei de Instagram. 

Emma Capotă
Publicat: 19 octombrie 2024, 9:46
Relația de prietenie dintre cei doi s-a consolidat tot mai mult de-a lungul anilor / Getty Images

Familia lui Payne a emis un comunicat în care se declară „cu inima frântă” de moartea lui subită, amintindu-și în același timp de el pentru „sufletul său amuzant, bun și curajos”. 

Rita Ora a început să plângă pe scenă în Japonia

Lumea muzicii a fost cutremurată după ce poliția a anunțat că fostul cântăreț din One Direction, în vârstă de 31 de ani, a decedat miercuri, 16 octombrie, în urma unei căzături de la etajul al treilea al hotelului său din Buenos Aires, Argentina. 

Numeroase personalități și-au împărtășit deja omagiile, printre care și Rita Ora, care a fost văzută plângând în timp ce interpreta un cântec pe care l-a înregistrat cu Payne. 

La doar câteva ore după moartea starului, ea a urcat pe scenă din Osaka, Japonia. Diva părea vizibil emoționată în timp ce cânta melodia lor „For You”, care a apărut pe coloana sonoră a filmului „Fifty Shades Freed” din 2018. 

Ea a cerut mulțimii să o ajute să termine împreună cântecul, recunoscând: „Nici măcar nu pot cânta asta acum”. În timpul interpretării emoționante, în spatele Ritei a fost afișată o fotografie a celor doi. În acel moment, compozitoarea a fost surprinsă ridicându-și privirea spre cer. 

Liam Payne și Rita Ora erau prieteni apropiați 

Se spune că relația de prietenie dintre cei doi s-a consolidat tot mai mult de-a lungul anilor. Într-o postare împărtășită pe rețelele sociale, Ora l-a descris pe regretatul ei coleg de industrie ca fiind „o bucurie să fii în preajmă”.

Fostul jurat de la X Factor a scris: „Sunt devastată. El a avut cel mai bun suflet. Nu voi uita asta niciodată. Mi-a plăcut atât de mult să lucrez cu el. A fost o bucurie enormă să fiu în jurul lui pe și în afara scenei. Această veste tragică îmi frânge inima. Transmit toată dragostea și rugăciunile mele familiei sale și celor dragi”.

Liam Payne a căzut de la aproximativ 40 de metri 

Autoritățile au fost alertate cu privire la incident în urma unor informații potrivit cărora un bărbat de la hotelul CasaSur se comporta agresiv și „ar putea fi sub influența drogurilor sau a alcoolului”. 

Alberto Crescenti, șeful sistemului medical de urgență al statului, a confirmat că Payne a murit la fața locului după ce a căzut de la aproximativ 40 de metri. Martorii oculari susțin că au asistat la incident în jurul orei 17:00. Aceștia l-au văzut pe artist suferind „răni grave, incompatibile cu viața”. 

Rezultatele preliminare ale autopsiei au confirmat că Payne a murit din cauza „hemoragiei interne și externe” suferite în urma căzăturii. De asemenea, o serie de teste toxicologice suplimentare sunt în curs de desfășurare. Potrivit Lad Bible, acestea vor determina dacă cântărețul a luat sau nu substanțe în orele anterioare morții sale.

PARTENERI