„Rebel Rising” o prezintă pe Rebel Wilson, de la copilăria petrecută în Australia, unde părinții ei vindeau produse pentru animale de companie, până la succesul uriaș ca vedetă în Los Angeles, întrebându-se mereu: „Sunt eu suficient de bună?”, „Voi găsi vreodată dragostea?” sau „Pot să devin mai sănătoasă și să schimb ceva în mine?”.
Rebel Wilson a susținut că Adele o „urăște”
Actrița din „Pitch Perfect”, în vârstă de 44 de ani, a lansat pe 2 aprilie o carte de memorii intitulată „Rebel Rising: A Memoir”. În unul dintre capitolele autobiografiei, Wilson a dezvăluit convingerea ei asupra faptului că interpreta melodiei „Hello” o „urăște”.
„Unele actrițe s-ar supăra dacă le-aș numi plus-size în această carte. Deci trebuie să fiu atentă la ceea ce spun. Acesta este motivul pentru care cred că Adele mă urăște”, a scris ea în cartea care va ajunge marți pe rafturile magazinelor.
„A existat un moment în care ea era mai mare, iar unii oameni ne confundau. Ca să fiu corectă, nu am întrebat-o niciodată”, a continuat ea. Actrița australiană a mai afirmat că s-a intersectat cu Adele la mai multe evenimente. Cu toate acestea, când a încercat să o abordeze, câștigătoarea premiului Grammy s-ar fi îndepărtat „întotdeauna rapid”.
„De parcă grăsimea mea ar putea să se răsfrângă asupra ei dacă aș sta lângă ea mai mult de treizeci de secunde”, a glumit ea. „Nu i-a plăcut să fie comparată cu «Amy cea grasă»”, a mai afirmat Wilson, referindu-se la personajul ei iconic din seria „Pitch Perfect”.
Actrița a dezvăluit că s-a „speriat” de „uriașul” Sacha Baron Cohen
Memoriile lui Wilson au devenit virale după ce actrița l-a numit pe Sacha Baron Cohen ca fiind un „nemernic uriaș” de care s-a „speriat” în timp ce filma „The Brothers Grimsby”.
„De fiecare dată când vorbeam cu Sacha Baron Cohen mă simțeam de parcă mi-ar spune că vrea ca eu să mă dezbrac într-o scenă viitoare”, a susținut Wilson într-un fragment din carte. „Eu îi spuneam: « Ha, eu nu mă dezbrac, Sacha!»”.
Actorul din „Borat”, în vârstă de 52 de ani, ar fi chemat-o apoi „să filmeze o scenă suplimentară” pentru filmul lor de acțiune din 2016.
„Apoi și-a dat pantalonii jos”, a afirmat ea. „Sacha mi-a spus foarte degajat: «Bine, acum vreau să-ți bagi degetul în posteriorul meu». Eu am fost ceva de genul «Poftim? În niciun caz»”. Actrița din „Bridesmaids” a susținut că „în cele din urmă a făcut un compromis”. Diva l-a lovit peste fund și a improvizat „câteva replici” pentru a putea „pleca de acolo”.
Cohen a numit afirmațiile lui Wilson „demonstrabil false”. Reprezentantul său a declarat pentru Page Six că acuzațiile au fost „direct contrazise de dovezi extinse și detaliate. Acestea includ documente contemporane, filmări și declarații ale martorilor oculari prezenți înainte, în timpul și după producție”.
Cu toate acestea, Rebel Wilson și-a menținut acuzațiile, scriind pe rețelele sociale că nu va „fi amenințată”.