Do Not Sell My Personal Information
Home // Divertisment // Offset a anunțat că va da startul unui turneu solo: „Nu este doar o serie de concerte, ci o călătorie în mintea mea”

Offset a anunțat că va da startul unui turneu solo: „Nu este doar o serie de concerte, ci o călătorie în mintea mea”

Offset a anunțat că va da startul unui turneu solo, intitulat „Set It Off”. Acesta va debuta pe 10 martie, cu un spectacol la „The Fillmore”, din Philadelphia.

Emma Capotă
Publicat: 26 ianuarie 2024, 7:04
Offset a dezvăluit că întregul proiect are ca scop susținerea și promovarea noului său album / Profimedia Images

Rapperul a promis că le va oferi fanilor un nou mod prin care se vor putea bucura de muzica lui. El a dezvăluit cu entuziasm că se pregătește pentru o nouă etapă în cariera sa de artist.

Offset a anunțat că va da startul unui turneu solo

Offset, în vârstă de 32 de ani, a anunțat pe 23 ianuarie că urmează să dea startul primului său turneu solo. El a dezvăluit că întregul proiect are ca scop susținerea și promovarea noului album cu același nume. Spectacolele vor fi susținute în 17 orașe mari din Statele Unite.

Turneul va începe pe 10 martie la sala de evenimente „The Fillmore” din Philadelphia și se va încheia în orașul său natal, Atlanta, pe 10 aprilie.

„«Set It Off» este mai mult decât o simplă propoziție, este o vibrație pe care o vom crea împreună. Acest turneu nu este doar o serie de concerte, ci o călătorie în mintea mea. Sunt pregătit să pornesc la drum în calitate de lider al primului meu turneu solo. Voi aduce căldura și, cel mai important, le voi oferi fanilor un nou mod de a experimenta muzica mea”, a declarat Offset într-un comunicat de presă.

Începând cu data de 23 ianuarie, de la ora 10:00, conform fusului orar local, fanii au avut posibilitatea să-și rezerve biletele în avans. Conform People, acestea sunt disponibile pentru achiziționare până la începerea vânzării generale, pe 26 ianuarie.

Piesa „Set It Off” a fost lansată în octombrie 2023

În octombrie anul trecut, Offset a debutat cu melodia „Set It Off”. Aceasta a reprezentat prima piesă solo lansată de artist, de la albumul „Father of Four” din 2019. În imaginea acelui proiect muzical, Offset i-a adus un omagiu regretatului Rege al muzicii pop, Michael Jackson.

De asemenea, în videoclipul pentru melodia „Fan”, Offset este văzut mergând alături de o femeie, amândoi purtând ținute care seamănă cu cele purtate de Jackson și de actrița Ola Ray în celebrul videoclip „Thriller”.

Calendarul turneului „Set It Off”

Turneul „Set It Off” al lui Offset va debuta pe 10 martie și va include 17 spectacole după cum urmează:

  • Duminică, 10 martie – Philadelphia, PA, la „The Fillmore Philadelphia”;
  • Marți, 12 martie – Silver Spring, MD, la „The Fillmore Silver Spring”;
  • Joi, 14 martie – New York, NY, la „Palladium Times Square”;
  • Vineri, 15 martie – Boston, MA, la „Citizens House of Blues Boston”;
  • Duminică, 17 martie – Toronto, ON, la „HISTORY”;
  • Marți, 19 martie – Detroit, MI, la „The Fillmore Detroit”;
  • Miercuri, 20 martie – Grand Rapids, MI, la „GLC Live at 20 Monroe”;
  • Vineri, 22 martie – Cincinnati, OH, la „Bogart’s”;
  • Sâmbătă, 23 martie – Chicago, IL, la „Byline Bank Aragon Ballroom”;
  • Miercuri, 27 martie – Denver, CO, la „Fillmore Auditorium”;
  • Vineri, 29 martie – Los Angeles, CA, la „Hollywood Palladium”;
  • Sâmbătă, 30 martie – San Francisco, CA, la „The Masonic”;
  • Luni, 1 aprilie – Anaheim, CA, la „House of Blues Anaheim”;
  • Miercuri, 3 aprilie – Phoenix, AZ, la „The Van Buren”;
  • Vineri, 5 aprilie – Dallas, TX, la „South Side Ballroom”;
  • Duminică, 7 aprilie – Houston, TX, la „Bayou Music Center”;
  • Miercuri, 10 aprilie – Atlanta, GA, la „Coca-Cola Roxy”.
PARTENERI