Diva a fost asociată pentru prima dată cu Morando în decembrie 2021, ocazie cu care a prezentat o emisiune specială pe NBC, numită „Miley’s New Year’s Eve Party”. La eveniment, artista și muzicianul au fost văzuți ținându-se de mână și dansând împreună.
Miley Cyrus „este foarte fericită” alături de Maxx Morando
Miley Cyrus și Maxx Morando trăiesc o poveste de dragoste sinceră și plină de pasiune. O sursă a declarat pentru People că artista muzicală premiată cu Grammy, în vârstă de 31 de ani, s-a mutat cu toboșarul trupei Liily, în vârstă de 25 de ani.
Aceasta a precizat că Morando a făcut o impresie bună în cercul de prieteni ai artistei. Tânărul a acaparat atenția fanilor cu ansamblul său îndrăzneț la gala Grammy de duminică. „Toată lumea îl iubește pe Maxx”, a declarat sursa „Este un tip grozav. Este retras și nu-i place să fie în presă. Acest lucru i-a făcut bine”.
Nativa din Franklin, Tennessee, „este foarte fericită” cu Morando. Povestea lor de dragoste a început în urmă cu aproximativ doi ani. „S-a schimbat mult în ultimii doi ani”, a spus sursa, adăugând că Miley „pare mai calmă și mai armonioasă”.
Cântăreața a câștigat primul ei Grammy la 31 de ani
Interpreta melodiei „Wrecking Ball” este în plină ascensiune pe plan profesional. La începutul acestei săptămâni, la cea de-a 66-a ediție a premiilor Grammy, care a avut loc în Los Angeles, diva a câștigat două trofee, marcând astfel un moment important în cariera sa.
Cyrus a obținut distincțiile de „Cea mai bună interpretare pop solo” și „Piesa anului” pentru melodia „Flowers”. Cântecul a fost lansat în 2023 și a devenit rapid un hit la nivel internațional, relatează Daily Mail.
Miley, care a cântat la ceremonie îmbrăcată într-o rochie argintie, a fost văzută râzând și vorbind cu iubitul ei la evenimentul plin de vedete. Cei doi au fost surprinși, de asemenea, sărutându-se și ținându-se în brațe.
Cu doar o lună în urmă, Cyrus și Morando au fost fotografiați în Los Angeles la o prezentare de modă. Cuplul a participat la evenimentul organizat de Gucci, intitulat „Love Parade”. Ei au fost prezenți și la gala de modă susținută de Versace, din martie 2023.
Vedeta a fost ironizată de internauți pentru coafura ei de la Grammy 2024
Lookul artistei de la Premiile Grammy nu a fost apreciat de toată lumea. Vedeta a stârnit numeroase comentarii pe rețelele sociale după apariția ei uimitoare pe covorul roșu. Coafura vedetei pop a fost principalul subiect discutat de fanii artistei.
Mulți au comparat-o cu Margaret Thatcher, fostul premier britanic. Buclele caracteristice ale lui Margaret au fost adesea ironizate pentru aspectul lor rigid și imobil. Alții au comparat „stupul ei de albine” cu ceva purtat în mod tradițional de nașa ei, Dolly Parton.
„Ce se întâmplă cu părul lui Miley Cyrus”, a întrebat un utilizator. Altul a glumit spunând că artista a încercat „de una singură” să „aducă înapoi părul mare din anii ’80”.