Cassie, în vârstă de 38 de ani, a intentat procesul împotriva fostului ei iubit în noiembrie anul trecut. Ea l-a acuzat pe Sean „Diddy” Combs de viol, trafic sexual și abuz fizic repetat.
Mama lui Sean „Diddy” Combs a condamnat „linșajul public” al acestuia
Duminică, Janice Smalls Combs, mama controversatului Sean „Diddy” Combs, a sărit în apărarea magnatului muzical pe fondul arestării lui pentru trafic sexual, șantaj și numeroase acuzații de agresiune sexuală.
„Este sfâșietor să-mi văd fiul judecat nu pentru adevăr, ci pentru o poveste creată din minciuni”, a spus Janice într-o declarație pentru Page Six, oferită prin intermediul avocatului ei.
„Să fiu martoră la ceea ce pare a fi un linșaj public al fiului meu, înainte ca el să aibă ocazia să-și dovedească nevinovăția, este o durere de nedescris. Ca orice ființă umană, fiul meu merită să aibă șansa să se apere în fața instanței. Merită să își spună versiunea și să își dovedească nevinovăția”.
Janice a discutat și imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale unui hotel vizitat de Diddy în 2016, în care artistul apare lovindu-și iubita de atunci, Cassie.
„Nu sunt aici pentru a-l prezenta pe fiul meu ca fiind perfect. Pentru că nu este. A făcut greșeli în trecut, ca noi toți”, a continuat ea în declarație. „Este posibil ca fiul meu să nu fi fost pe deplin sincer cu privire la anumite lucruri. Printre acestea și negarea faptului că a fost violent cu o fostă iubită. Camerele de supraveghere ale hotelului au arătat contrariul”.
Cassie a intentat procesul împotriva lui Diddy în noiembrie 2023
Janice a vorbit despre motivul pentru care crede că fiul ei, în vârstă de 54 de ani, a ajuns la o înțelegere cu Cassie în afara instanței în noiembrie 2023.
„Uneori, adevărul și minciuna devin atât de împletite încât devine înfricoșător să admiți o parte din poveste, mai ales când acel adevăr este în afara normei sau prea complicat pentru a fi crezut”, a spus ea.
„De aceea cred că echipa juridică a fiului meu a ales să rezolve procesul fostei iubite în afara instanței, în loc să-l conteste până la capăt. Lucrul acesta a avut un efect de ricoșeu. Guvernul federal a folosit această decizie împotriva fiului meu, interpretând-o ca o admitere a vinovăției”.
Mama lui Sean „Diddy” Combs nu crede că fiul ei este complet vinovat
Janice i-a luat apărarea lui Diddy și în ceea ce privește numeroasele acuzații de agresiune sexuală aduse rapperului.
„Faptul că nu a fost pe deplin sincer cu privire la o problemă nu înseamnă că fiul meu este vinovat de acuzațiile respingătoare și de acuzațiile grave formulate împotriva lui”, a continuat aceasta, potrivit Page Six.
„Mulți oameni care au fost condamnați pe nedrept și ulterior exonerați și-au pierdut libertatea. Și asta nu pentru că erau vinovați de faptele de care au fost acuzați. Ci pentru că nu se potriveau cu imaginea pe care societatea o percepe pentru o «persoană bună». Istoria ne-a demonstrat că oamenii pot fi condamnați pe nedrept din cauza unor acțiuni sau greșeli din trecutul lor”.
Mama câștigătorului premiului Grammy a susținut că acuzațiile împotriva fiului ei sunt „motivate de cei care caută un câștig financiar. Ei nu caută dreptatea. Să văd cum lumea face glume și râde de viața fiului meu care se prăbușește sub ochii noștri este ceva ce nu voi putea uita vreodată”.