În urmă cu o săptămână, Machine Gun Kelly și logodnica lui, Megan Fox, au fost văzuți alături de Taylor Swift și iubitul ei, Travis Kelce. Îndrăgostiții s-au distrat în clubul de noapte Zouk, din Las Vegas.
Machine Gun Kelly și-a surprins fanii cu un nou tatuaj
Interpretul hitului „Bloody Valentine”, în vârstă de 33 de ani, și-a uimit fanii după ce a postat o imagine pe Instagram cu un tatuaj blackout care îi acoperă întreaga parte superioară a trunchiului. Cântărețul a distribuit pe Story mai multe poze cu noua lucrare.
Cerneala neagră se întinde peste pieptul și brațele lui, iar printre spațiile goale de pe mâini se pot zări câteva dintre tatuajele sale mai vechi. Unul dintre ele este conturat subtil în interiorul unei cruci de pe pieptul său.
„Doar în scop spiritual”, a scris Machine Gun Kelly în descrierea fotografiei. Postarea șocantă vine la scurt timp după ce Megan a fost văzută cu un nou tatuaj pe încheietura mâinii. Diva și-a făcut debutul cu noul tatuaj la petrecerea de prezentare a premiilor Grammy.
Într-o altă postare pe Instagram, MGK a dezvăluit că realizarea noului său tatuaj a implicat utilizarea a „44 de ace”. Procedura dificilă a avut un rezultat final extraordinar, care a depășit orice așteptare.
Cântărețul „s-a angajat într-o călătorie de consultare spirituală” pentru acest tatuaj
Roxx, tatuatorul cântărețului, a declarat pentru TMZ că, înainte de a da startul acestui proces complex, starul rock s-a „angajat într-o călătorie de consultare spirituală”. În cadrul acelei „sesiuni”, vedeta i-a transmis că tatuajele nu mai corespund cu starea sa mentală actuală. El le-a descris ca fiind „haotice”.
Designerul grafic a menționat, de asemenea, că MGK a fost „cel mai dificil client pe care l-a avut vreodată”. Ea a adăugat că procesul a început la jumătatea lunii decembrie, muzicianul vizitând în mod constant, de patru ori pe săptămână, studioul ei privat din Los Angeles. Pentru a finaliza proiectul, a fost nevoie de 13 sesiuni complete, fiecare având o durată de cel puțin șase ore.
Artista care l-a tatuat pe MGK a postat o imagine uimitoare pe Instagram
Roxx s-a mândrit cu munca ei uimitoare și a împărtășit pe Instagram o fotografie cu tatuajul imens. Ea a scris în descriere: „Am realizat o lucrare de artă împreună cu Machine Gun Kelly. Nu am întâlnit niciodată pe cineva atât de dificil”.
MGK i-a răspuns în secțiunea de comentarii. El a scris: „Îți mulțumesc pentru bucurie și pentru durere”.
Iubita rockerului, actrița Megan Fox, și-a extins, de asemenea, colecția de tatuaje. Ea și-a desenat, în nuanțe de negru, și gri un phoenix care se înalță în zbor. Lucrarea este completată de mai multe flori, conturate cu cerneală roșie.
Tatuajul delicat pornește de la umăr și se întinde grațios dincolo de încheietura mâinii, relatează Daily Mail.