Lisa de la Blackpink va lansa muzică nouă. Cântăreața a făcut anunțul pe pagina ei de Instagram

Lisa de la Blackpink va lansa muzică nouă. Au trecut aproape trei ani de la ultima melodie scoasă de artista thailandeză.

Emma Capotă
Publicat: 10 iunie 2024, 7:39
În 2021, Lisa a colaborat cu DJ Snake, Ozuna și Megan Thee Stallion / Getty Images

Blackpink este un grup de fete din Coreea de Sud creat de YG Entertainment și format din membrele Jisoo, Jennie, Rosé și Lisa. Recunoscut ca fiind „cel mai mare grup de fete din lume”, formația este considerată cel mai de succes grup de fete coreean la nivel internațional. Cele patru artiste sunt asociate stilistic cu conceptul „girl crush” în K-pop. Ele explorează teme legate de încrederea în sine și puterea adevărată a femeilor.

Lisa de la Blackpink va lansa muzică nouă

La aproape trei ani după debutul ei în calitate de solistă cu o serie de single-uri, Lisa de la Blackpink va lansa, în sfârșit, muzică nouă. Vedeta K-Pop a postat joi un teaser minimalist pe pagina ei de Instagram Stories. Ea l-a descris simplu: „În curând: Lisa”.

Imaginea conținea și linkuri către platformele de muzică pentru a salva anticipat proiectul muzical, momentan fără nume. Teaserul a fost postat, de asemenea, pe site-ul oficial al artistei, precum și pe pagina companiei sale de management, LLOUD.

Rapperița thailandeză a semnalat începutul noii sale ere prin publicarea unui filmuleț pe TikTok. În clip, tânăra pozează încrezătoare într-o ținută sexy.

Diva a debutat ca solistă cu hiturile „Lalisa” și „Money”

Lisa și-a început cariera de solistă în septembrie 2021, când a lansat piesele „Lalisa” și „Money” prin intermediul YG Entertainment și Interscope Records. Cea din urmă melodie a devenit primul hit K-pop solo care a depășit un miliard de difuzări pe Spotify în 2023, iar videoclipul său a devenit recent primul videoclip al cântăreței care a atins un miliard de vizualizări pe YouTube.

Tot în 2021, Lisa a colaborat cu DJ Snake, Ozuna și Megan Thee Stallion pentru un cântec intitulat „SG”. Anul trecut, compozitoarea a lansat, de asemenea, o piesă cu Taeyang de la BigBang, intitulată „Shoong!”.

Cele patru artiste de la Blackpink se află momentan într-o „pauză” de la activitățile trupei

Lisa și colegele ei din trupa Blackpink, Jennie Kim, Kim Ji-soo și Rosé, se află în prezent într-o pauză de la activitățile muzicale ale grupului. Această perioadă a început odată cu lansarea albumului „Born Pink”, care în 2022 a ajuns pe primul loc în topul Billboard 200.

În aprilie, Lisa a semnat cu RCA Records anticipând viitoarea ei carieră solo. Ea a încheiat un contract care îi va permite să păstreze proprietatea asupra înregistrărilor ei principale.

„Sunt super încântată să mă alătur familiei RCA. Sunt încrezătoare că mă aflu în cea mai bună echipă pentru a avansa și mai mult în cariera mea solo”, a declarat rapperița la momentul respectiv. „Abia aștept să arăt lumii tot ceea ce am pregătit”.

Blackpink a debutat în august 2016 cu albumul „Square One”. El a inclus piese precum „Whistle” și „Boombayah”, care s-au concretizat ca fiind primele lor intrări pe locul 1 în clasamentul Gaon Digital Chart din Coreea de Sud și, respectiv, în clasamentul Billboard World Digital Songs din SUA.

PARTENERI