Do Not Sell My Personal Information
Home // Divertisment // Kylie Minogue a vorbit despre planurile ei de pensionare, la scurt timp după ce a lansat melodia „My Oh My”

Kylie Minogue a vorbit despre planurile ei de pensionare, la scurt timp după ce a lansat melodia „My Oh My”

Kylie Minogue a vorbit despre planurile ei de pensionare. Artista a sugerat că și-ar putea încheia zilele de glorie în Las Vegas, după ce i s-a oferit o rezidență pe viață.

Emma Capotă
Publicat: 14 iulie 2024, 5:45
Kylie a fost desemnată Global Icon la BRIT Awards / Getty Images

La ediția din 2008 a onorurilor de Anul Nou din Marea Britanie, Minogue a fost decorată cu Ordinul Imperiului Britanic. Ea a primit rangul de ofițer pentru contribuțiile ei deosebite din industria muzicii.

Kylie Minogue a vorbit despre planurile ei de pensionare

La scurt timp după debutul melodiei „My Oh My”, cântăreața pop, în vârstă de 56 de ani, a sugerat că este pregătită să lanseze un album și să plece în turneu. Potrivit Mirror, Kylie a confirmat, de asemenea, că Las Vegas ar putea fi locul în care își va încheia cariera, deoarece marile vedete, inclusiv Elvis Presley, au ales să se retragă din muzică într-un mod similar.

„Mi-au oferit o rezidență pe viață”, a declarat compozitoarea despre Voltaire, parte a complexului The Venetian, unde a cântat din noiembrie 2023 până în luna mai a acestui an.

„Vom vedea. S-ar putea să urmez traseul clasic și să ajung acolo. A fost genial, spectacolele au devenit mai nebunești. A fost ceea ce am sperat că va fi. A fost o încrucișare între un club de cabaret din anii ’70 și Studio 54. Oamenii au fost destul de sălbatici”.

Artista a vorbit despre noua ei melodie

Kylie a discutat recent cu Zoe Ball la Radio 2 despre piesa „My Oh My”. Melodia a fost înregistrată în colaborare cu artista americană Bebe Rexha și vedeta suedeză Tove Lo.

Prima interpretare a cântecului recent lansat va avea loc, cel mai probabil, sâmbătă, la BST Hyde Park din Londra. „Oamenii au fost într-o dispoziție atât de bună la toate spectacolele pe care le-am făcut în Hyde Park. Abia aștept!”, a declarat blondina despre spectacol.

„My Oh My”, primul single al divei de la lansarea albumului „Tension” în septembrie 2023, a fost produs de legendarul Steve Mac, cunoscut pentru colaborările sale cu artiști renumiți precum Calvin Harris, Little Mix, Ed Sheeran, One Direction, The Saturdays și P!nk.

Kylie Minogue a câștigat un premiu Grammy

Anul acesta, Kylie a fost desemnată Global Icon la BRIT Awards, a câștigat un Grammy pentru Best Pop Dance Recording pentru single-ul „Tension” din albumul „Padam Padam”, a participat la Gala Met, și-a încheiat rezidența în Las Vegas, a cântat la WeHo Pride și a lansat „Midnight Ride” – o colaborare cu Orville Peck și Diplo.

Albumele starului australian au acumulat vânzări de peste 80 de milioane în întreaga lume, cinci miliarde de stream-uri și nouă albume numărul 1 în Marea Britanie.

Printre multiplele ei premii se numără patru premii BRIT, două premii Grammy și două premii MTV. Kylie este singura artistă care a înregistrat un album numărul unu și single-uri în Top 10 în cinci decenii consecutive în Marea Britanie.

Conform Daily Mail, cântăreața va dezvălui detalii uimitoare despre cariera sa în muzică, film și televiziune într-o nouă carte.

PARTENERI