Jungkook de la BTS a vorbit despre noul album solo „Golden”. El a recunoscut că au fost momente în care i-a lipsit trupa

Jungkook de la BTS a vorbit despre noul album solo „Golden”. Într-un interviu acordat recent, cântărețul s-a confesat și a povestit despre diferitele probleme pe care le-a întâmpinat în procesul de creare a albumului său.

Emma Capotă
Publicat: 8 noiembrie 2023, 6:07
Jungkook a dezvăluit că pe parcursul proiectului i-au lipsit membrii echipei / Getty Images

Superstarul muzicii pop a făcut declarații și cu privire la colegii din trupa BTS. „Au început să-mi lipsească destul de mult membrii”, a declarat Jungkook pentru British GQ.

Jungkook de la BTS a vorbit despre noul album solo „Golden”

Starul K-pop, în vârstă de 26 de ani, a vorbit cu British GQ despre cum a fost să înregistreze singur, fără să îi aibă pe membrii trupei BTS alături de el. Jungkook s-a destăinuit cu privire la primul său album solo, intitulat „Golden”. Cântărețul a vorbit despre temele mature din muzica lui.

Acesta a specificat și care este melodia care le va plăcea cel mai mult membrilor ARMY. Dintre toate melodiile de pe setul de 11 piese, superstarul crede că fanii BTS, cunoscuți sub numele de ARMY, vor fi impresionați cel mai mult de „Standing Next to You”. El crede că aceasta va fi favorita lor și este nerăbdător să le afle părerea.

Jungkook a dezvăluit care sunt avantajele și dezavantajele carierei solo

În timpul interviului, Jung Kook a vorbit despre aspectele pozitive și negative ale înregistrării fără contribuția creativă a colegilor săi de la BTS.

„În timp ce lucram la album am început să cânt de unul singur pe scenă. Atunci am observat lucruri despre mine de care nu am fost niciodată cu adevărat conștient. Mi-am văzut punctele tari, dar și punctele slabe în care îmi lipsesc colegii”, a declarat Jungkook pentru British GQ.

„În ceea ce privește strict muzica, am fost impresionat atât de abilitățile mele, cât și de lipsa echipei. M-am trezit spunând «Wow, și eu pot să fac genul acesta de lucruri, nu?» sau «Ah, aici trebuie să lucrez mai mult». M-am trezit că îmi lipseau destul de mult membrii echipei”, a completat el.

„Golden” a fost lansat vineri, pe 3 noiembrie. Albumul conține single-ul de succes din topul clasamentului „Billboard Hot 100” al lui Jungkook în colaborare cu Latto, „Seven”. Un alt cântec celebru este „3D”, alături de Jack Harlow.

Artistul a vorbit despre eforturile depuse pentru a produce albumul „Golden”

Jungkook a atins și o temă mai sensibilă, povestind despre toată implicarea și eforturile necesare pentru a duce la bun sfârșit acest proiect, relatează billboard.com.

„Procesul de înregistrare nu a fost ușor, este deosebit de memorabil, de asemenea. A fost atât de obositor încât am simțit că sufletul meu aproape că îmi părăsește corpul. Cu toate acestea, procesul în sine a fost extrem de distractiv”, a spus vedeta.

Albumul „Golden” vine în urma unei serii de single-uri anterioare ale starului K-pop. Printre acestea se numără „Euphoria”, „My Time”, „Still With You” și „My You”. De asemenea, cântărețul a înregistrat și piese în colaborare cu artiști precum Lauv („Who”) și Charlie Puth („Left and Right”).

PARTENERI