Jungkook a lansat un nou remix în colaborare cu un superstar din industria muzicală. Artistul coreean scoate melodii pe bandă rulantă

Jungkook a lansat un nou remix în colaborare cu un superstar din industria muzicală. Cântărețul a colaborat cu un artist american pentru piesa „Standing Next To You”. Aceasta a fost lansată pe 1 decembrie.

Emma Capotă
Publicat: 1 decembrie 2023, 9:23
Pentru Jungkook, piesa „Standing Next to You” este cel de-al treilea hit care reușește să intre în top 10 din „Hot 100” / Getty Images

Noua versiune a melodiei „Standing Next To You” a fost lansată la doar o săptămână după ce membrul din BTS a încărcat pe YouTube un remix pentru „3D”, în colaborare cu Justin Timberlake. În piesa originală, Jungkook cântă alături de rapperul american, Jack Harlow. Single-ul, care a fost lansat pe 29 septembrie, a atins poziția 5 în clasamentul „Billboard Hot 100”.

Jungkook a lansat un nou remix în colaborare cu un superstar din industria muzicală

Cu puțin timp în urmă, Jungkook a anunțat un nou duet cu una dintre cele mai importante vedete din industria muzicală. Vineri, 1 decembrie, Jung Kook a lansat o nouă versiune a single-ului său „Standing Next to You”, în colaborare cu cineva foarte special. În remixul melodiei a apărut Usher, care este cu adevărat o surpriză uimitoare pentru fanii din întreaga lume.

Nu este o noutate faptul că muzicienii din zilele noastre obișnuiesc să-și reediteze în mod regulat single-urile, colaborând cu alți artiști pentru a readuce melodiile în atenția publicului. Billboard monitorizează și adună statisticile tuturor versiunilor unui cântec, pe care mai apoi le grupează formând astfel o singură variantă care să apară în clasament. În acest fel, atunci când fanii difuzează, cumpără sau ascultă mai mult de o singură versiune a unei melodii, ajută varianta aflată în clasament să avanseze în topuri.

Piesa „Standing Next To You” este al treilea hit a lui Jungkook care ajunge în topul „Hot 100”

Remixul pentru „Standing Next to You” a fost lansat la aproape o lună de la debutul versiunii originale. Cântărețul a ales această piesă ca fiind cea de-a treia melodie oficială de pe albumul său de debut „Golden”. Deși au fost și cântece care au debutat mai devreme, întregul album a fost lansat pe 3 noiembrie.

Pentru Jungkook, piesa „Standing Next to You” este cel de-al treilea hit care reușește să intre în top 10 din „Hot 100”. Aceasta a debutat direct pe locul cinci în clasamentul celor mai populare melodii din Statele Unite. În ultimele săptămâni, melodia a coborât, însă, în top. Cu toate acestea, ea a rămas pe locul 1 în clasamentul „Digital Song Sales”.

Usher este ultima vedetă muzicală care a colaborat cu Jungkook într-un nou proiect, notează Forbes. Cu doar o săptămână în urmă, puternicul BTS a relansat single-ul său anterior, „3D”, în duet cu Justin Timberlake. Cei doi și-au etalat vocile într-o versiune mult mai sofisticată a melodiei, abordând un stil retro hip-hop caracteristic anilor 2000.

Versiunea originală a cântecului a servit ca piesă de deschidere pentru primul album solo al artistului. „Golden” a debutat pe locul 2 în topul „Billboard 200 Albums”, iar „3D” pe locul 5 în „Billboard Hot 100”.

PARTENERI