Reuniunea trupei BTS este așteptată în iulie 2025. Atunci, toți cei șapte membri vor fi achitați de obligațiile militare și se vor putea axa din nou pe cariera lor muzicală. Conform speculațiilor, după eliberare, grupul masculin ar putea pleca într-un turneu mondial.
Jin de la BTS a vorbit despre planurile lui de viitor
Pe 30 iulie, Jin de la BTS a vorbit despre lucrurile pe care le-a făcut de când a fost eliberat din armată, precum și despre planurile pe care le are pentru viitorul său. Solistul a dezvăluit pe platforma Weverse că în ultima vreme a fost ocupat cu filmările pentru diferite emisiuni de divertisment.
El le-a împărtășit membrilor ARMY că are o listă de activități pe care și-a întocmit-o în perioada stagiului militar și că își dorește să le îndeplinească în viitorul apropiat. Starul a precizat, de asemenea, că a fost foarte ocupat de când a ieșit din armată și că s-a odihnit doar o zi.
Jin le-a cerut fanilor să fie răbdători, relatează allkpop. Cântărețul i-a îndemnat să fie „pe fază” pentru emisiunile și lansările muzicale pe care le-a pregătit. Pe lângă asta, compozitorul le-a mărturisit internauților că nu intenționează să intre în industria cinematografică.
Cântărețul și-a încheiat obligațiile militare pe 12 iunie
Jin de la BTS este primul membru al trupei BTS care s-a înrolat în armata sud-coreeană. Durata stagiului de pregătire militară pe care el l-a avut de îndeplinit a fost de 18 luni.
Pe 12 iunie, artistul și-a încheiat obligațiile față de patrie în cadrul Diviziei a 5-a de infanterie a armatei din nordul provinciei Yeoncheon, la 60 km nord de Seul.
În ziua eliberării, Jin a fost întâmpinat de colegii J-Hope, RM, V, Jungkook și Jimin în fața porții taberei. Pentru o notă de amuzament, RM a început să cânte la saxofon mega-hit-ul „Dynamite” de la BTS din 2020. Zâmbind, Jin i-a salutat pe toți cei prezenți, apoi s-a îmbrățișat cu membrii formației, care i-au oferit un buchet uriaș de flori.
Jin a primit mesaje de încurajare chiar și din partea autorităților
Autoritățile le-au cerut admiratorilor să nu viziteze tabăra în ziua în care artistul a ieșit din armată. Cu toate acestea, câțiva dintre fanii săi au agățat bannere colorate afară. Pe unul dintre ele era scris: „Seok-jin, te-ai descurcat atât de bine în ultimele 548 de zile. Vom fi alături de tine cu dragostea noastră neclintită”.
În aceeași zi, un balon uriaș pe care scria: „Seok-jin!! Cel mai frumos din toată lumea! Felicitări pentru eliberarea ta din funcție” a fost înălțat în afara taberei. Autoritățile județene și-au arătat la rândul lor respectul pentru vedeta k-pop printr-un banner propriu. Pe acesta era scris: „BTS Jin, ultimul an și jumătate a fost o bucurie pentru noi. Yeoncheon nu te va uita!”.