Jin de la BTS a trimis fanilor un mesaj de Anul Nou. El este primul care va termina stagiul militar în 2024

Cântărețul va fi primul membru al celebrei trupei de băieți care își va termina stagiul militar obligatoriu din Coreea de Sud, la sfârșitul lui 2024. Jin de la BTS a trimis fanilor un mesaj de Anul Nou.

Andreea Moldoveanu
Publicat: 4 ianuarie 2024, 6:54
Jin de la BTS a trimis fanilor un mesaj de Anul Nou / Profimedia Images

El vrea ca toți membri ARMY să știe că în 2024 vor avea multe surprize. În mesajul postat el a spus cât este de fericit că mai are numai câteva luni până când va reveni pe scenă.  

Jin de la BTS a trimis fanilor un mesaj de Anul Nou

Duminică, membrul grupului K-pop, în vârstă de 31 de ani, a distribuit un videoclip pe canalul oficial de YouTube al BTS. El a urat fanilor lor un an nou fericit și să aibă răbdare că mai e puțin până când își încheie serviciul militar obligatoriu în armata sud-coreeană.

Cântărețul și dansatorul a fost primul din BTS care s-a înrolat în serviciul obligatoriu pentru toți bărbații apți din Coreea de Sud. El a spus entuziasmat: „Ta-da toată lumea! Buna ziua! Seok-jin a venit să vă salute în noul an.”

„Este ianuarie, toată lumea. A venit noul an. Voi îmbătrâni cu un an în ianuarie. Am avut în jur de 30 de ani până acum”, a continuat Jin.

Artistul, al cărui nume real este Kim Seok-jin, a transmis urări cu ocazia Sărbătorilor. „Ați făcut un om de zăpadă? Nu știu dacă ninge sau nu la voi, dar dacă a nins, trebuie să faceți neapărat un om de zăpadă. Apoi să reveniți la copilăria voastră și să vă bateți cu bulgări de zăpadă”, a glumit el în timp ce ținea în mână un om de zăpadă de jucărie, scrie People.com.

Jin își îndeamnă fanii să se gândească la el când merg în vacanță

„Ce mai puteți face când e zăpadă? Ați putea merge și la schi”, a continuat cântărețul „The Astronaut”. „Sunt bun la snowboard, vă mai amintiți? De fiecare dată când mergeți la schi, vă rog să vă gândiți la mine. Să aveți grijă să nu răciți. Este foarte frig în ianuarie.”

După ce a clarificat din nou că a filmat videoclipul în avans, idolul K-pop a explicat că a vrut să se asigure că poate transmite fanilor toată dragostea lui pentru 2024.

El a continuat: „Băieți, vă rog să așteptați încă câteva luni. Acum că este noul an, mai avem câteva luni. Faceți mulți oameni de zăpadă și gândiți-vă la mine când îi faceți.”

Videoclipul s-a încheiat cu un semn de rămas bun și promisiunea că „se va întoarce în februarie și martie”.

Și alți membri BTS au trimis mesaje fanilor

Jin nu a fost singurul membru al grupului nominalizat la Grammy care a împărtășit un mesaj de „An Nou fericit”. În ajunul Anului Nou, V, care tocmai s-a înrolat în decembrie 2023, a scris pe o platforma de socializare ce „an special și bun” a avut.

„Anul acesta, am lucrat și m-am transformat într-o multitudine de moduri. M-am concentrate în mod clar pe armată”, a scris artistul Layover, 28 de ani. Postarea a fost tradusă din coreeană în engleză.

„După ce am trăit o viață atât de aglomerată și zbuciumată, m-am înrolat în armată. 😂😂”, a scris el. APoi a trecut în revistă diversele realizări pe care le-a făcut ca artist solo în 2023.

Cântărețul și compozitorul a spus că fanii se pot aștepta la cel puțin o melodie nouă de la el în timp ce cariera sa muzicală este în pauză. El „a pregătit conținutul” care să fie publicat în timp ce își îndeplinește îndatoririle militare.

Toți membrii grupului BTS își îndeplinesc în prezent serviciul militar obligatoriu. Deoarece Jin a fost primul care s-a înrolat, la sfârșitul lui 2022, el va fi primul care va termina, la începutul lui 2024.

Jin a fost urmat de J-Hope, 29 de ani, care și-a început stagiul în aprilie 2023. Suga, 30 de ani, a urmat în septembrie 2023. Jimin, 28 de ani, Jungkook, 26 de ani, RM, 29 de ani și V, toți s-au înrolat până la sfârșitul anului 2023. BTS se va reuni în 2025.

PARTENERI